Deputatul PSD Florin Iordache este şeful delegaţiei Parlamentului român la Adunarea Parlamentară a Mediteranei, legislativul din România devenind membru cu drepturi depline al acesteia, în sesiunea de săptămâna aceasta de la Porto, în care fostul ministru al Justiţiei a avut un discurs.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Parlamentul României a devenit membru cu drepturi depline al Adunării Parlamentare a Mediteranei, cu prilejul celei de-a 11 Sesiuni Plenare a APM, care se desfăşoară în perioada 22 – 24 februarie 2017, la Porto. Legislativul român participă ca membru asociat la această organizaţie din anul 2008. Statutul de membru plin conferă dreptul de a participa cu o delegaţie formată din 5 parlamentari, dreptul de a lua cuvântul şi de a vota în cadrul Sesiunilor plenare şi al comisiilor permanente, precum şi de a fi reprezentaţi în Biroul APM”, se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor.

Potrivit sursei citate, deputatul PSD Florin Iordache este şeful delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei.

„În discursul rostit în plenul Adunării cu această ocazie, domnul deputat Florin Iordache (PSD), şeful delegaţiei Parlamentului României la APM, a subliniat că, din poziţia de membru deplin, legislativul român poate contribui şi mai mult la dezbaterile din cadrul organizaţiei”, a precizat Camera Deputaţilor.

”Suntem parteneri ai Consiliului Europei şi suntem membri ai UE şi ai NATO. Economia noastră este în creştere rapidă, iar cetăţenii se bucură de un standard de viaţă mai bun. Suntem conştienţi de faptul că, pentru a păstra aceste realizări importante, avem nevoie de parteneri puternici şi o regiune extinsă prosperă, sigură şi democratică”, a afirmat Florin Iordache.

Deputatul PSD a mai spus că România „sprijină dialogul ţărilor din Europa şi din bazinul mediteranean cu scopul de a se asculta unii pe alţii, de a învăţa unii de la ceilalţi şi de a se ajuta reciproc”. „Noi credem că APM oferă un cadru excelent din această privinţă”, a conchis Florin Iordache, citat în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.