Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat pentru News.ro că ar reţine din mesajul social-democratului Paul Stănescu partea în care spune că în coaliţie au avut un acord pentru măsuri fiscale care se pot aplica, care sunt realiste. ”Asta e ce contează, nu declaraţii politice”, spune Stroe, după Stănescu a transmis, într-un comunicat oficial, despre pachetul de măsuri fiscale, că PSD ar fi vrut ca acesta să prindă şi supraimpozitarea pensiilor speciale, a veniturilor salariale foarte mari şi a supraprofitului din pandemie, dar colegii de coaliţie s-au opus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu aş reţine din mesajul domnului Stănescu partea în care spune că în Coaliţie am avut un acord pentru măsuri fiscale care se pot aplica, care sunt realiste. Asta e ce contează, nu declaraţii politice. Pachetul de măsuri este făcut pentru oameni, cu gândul la ei şi la economie”, a declarat Ionuţ Stroe.

El precizează că ”de fiecare dată PNL a susţinut şi va susţine doar măsuri care dau rezultate, care funcţionează în mod real în economie, nu unele fanteziste”.

”Noi lucrăm cu datele de la ministerul de finanţe condus de un membru PSD, nu avem alte date, nu cred că cei din PSD au alte calcule, cel puţin noi nu le cunoaştem. Nu există reţete secrete. PNL va susţine mereu doar soluţii care ţin economia în echilibru, care încurajează afacerile şi creşterea economică şi care nu riscă să adâncească şi mai mult criza. PNL rămâne un garant că nu vom introduce sau mări taxe haotic, doar pentru că sună bine”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuţ Stroe mai arată: ”Avem un rezultat bun iar acest dialog politic public ar trebui să se termine după ce ne-am hotărât să mergem pe un drum. Nu putem ţine ţara într-o tensiune permanentă vorbind într-una despre taxe noi. Aşa ca n-ar strica un apel la raţiune si aşezarea la masa dialogului in cadrul coaliţiei. PSD a intrat la guvernare alături de PNL si la fel ca si noi, îşi asumă în discuţiile din interiorul coaliţiei aceste măsuri fiscale. Trebuie sa si le asume pana la capăt”.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirmă într-un comunicat oficial, vineri, despre pachetul de măsuri fiscale agreat în coaliţia de guvernare, că PSD ar fi vrut ca în pachetul agreat să prindă şi supraimpozitarea pensiilor speciale, a veniturilor salariale foarte mari şi a supraprofitului din pandemie. El arată că, deşi colegii de coaliţie s-au opus, au arătat că există la nivelul coaliţiei voinţă politică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.