Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la şedinţa solemnă a Parlamentului care marchează împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie, că au fost diferite iniţiative pentru a comemora evenimentele, dar "cu un singur lucru am rămas datori: nu am aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în timpul revoltei anticomuniste din 1989". "Statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar aceasta este o piatră de încercare pentru justiţia română", a spus Iohannis. El a mai spus că, în calitate de preşedinte, respinge cu fermitate orice opinie care pune sub semnul întrebării existenţa unei revoluţii anticomuniste.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iohannis a afirmat, luni, în discursul ţinut la şedinţa solemnă a Parlamentului, că după 1990 au existat iniţiative prin care a fost onorată memoria celor care şi-au dat viaţa în decembrie 1989: s-au denumit străzi, s-au construit monumente, s-au organizat evenimente.

"Cu un singur lucru am rămas însă datori: nu am aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în timpul revoltei anticomuniste din 1989. Jerta şi sacrificiul românilor care au stat cu piepturile goale în faţa gloanţelor, a tancurilor şi a celor mai îngrozitoare forme de tortură nu pot rămâne fără răspuns la întrebrările fundamentale care vizează Revoluţia", a spus Iohannis.

El a adăugat că "statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar aceasta este o piatră de încercare pentru justiţia română".

Klaus Iohannis a mai spus că aflarea adevărului e o necesitate pentru victime şi urmaşii lor, pentru români, pentru viitorul nostru comun.

"O democraţie veritabilă este construită pe bazele adevărului şi ale dreptăţii, iar această restanţă majoră a justiţiei române reprezintă o fantomă care ne va urmări multă vreme de acum încolo. Aşadar justiţia trebuie să stabilească adevărul şi să îi tragă la răspundere pe cei vinovaţi", a susţinut el.

Iohannis a mai spus, în discursul său, că cei 45 de ani de dictatură comunistă au rupt abrupt firul alianţei noastre fireşti cu familia europeană şi ne-au îndepărtat de la valorile şi principiile europene.

"Această epocă neagră din istoria noastră a fost marcată de un profund dispreţ faţă de lege, de îngrădirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, de frică şi teroare, de lipsuri şi de foarte multe umilinţe. Regimul comunist s-a instalat prin forţă, împotriva liberei voinţe a românilor, iar prăbuşirea acestuia a urmat acelaşi tipar: prin crime, abuzuri şi călcarea în picioare a legii. Pe baza unor probe incontestabile, istoricii şi specialiştii în istorie recentă au concluzionat că regimul comunist a fost unul ilegitim şi criminal, iar românii au suferit consecinţele unei dictaturi staliniste, care a anihilat pluralismul politic, a distrus ordinea constituţională tradiţională a poporului român, a reprimat elitele, i-a persecutat şi aruncat în temniţe şi lagăre pe opozanţi, indiferent de culoarea politică, de gen, de rasă, de apartenenţă etnică sau convingere religioasă", a afirmat Iohannis.

Potrivit acestuia, Revoluţia Română din Decembrie 1989 a pus capăt acestui lung şir de monstruozităţi, însă preţul plătit a fost unul imens - peste 1.100 de vieţi omeneşti s-au pierdut, iar peste 3.000 de persoane au fost schilodite pentru totdeauna.

"În zilele sângeroase ale lui Decembrie 1989, autorităţile statului, care ar fi trebuit să-i apere pe români, s-au transformat în călăi, încălcând flagrant drepturile omului", a spus şeful statului.

"Comunismul a reprezentat chintesenţa răului absolut, iar eliberarea din ghearele unei conduceri criminale a fost posibilă doar prin revolta din Decembrie 1989", a mai spus el.

Iohannis a declarat că niciun partid politic, niciun grup, nicio entitate şi niciun român nu au dreptul să nege existenţa acestui eveniment cardinal pentru devenirea democratică a României.

"În calitate de Preşedinte al României, resping cu fermitate orice opinie care pune sub semnul întrebării existenţa unei revoluţii anticomuniste, plătite cu jertfă de sânge, pentru libertate şi democraţie, în Decembrie 1989", a subliniat el.

Iohannis a continuat spunând că este importat ce facem cu adevărul şi că, pentru ca sacrificiul din Decembrie 1989 să nu rămână doar o pagină de istorie glorioasă, este nevoie ca idealurile Revoluţiei Române să fie piatra de temelie a tuturor proiectelor noastre naţionale şi să inspire tânăra generaţie.

"Românii au dovedit, atât prin forţa cu care s-au opus atacurilor sistematice la adresa democraţiei şi justiţiei, cât şi prin alegerile lor, că sunt profund europeni, că sunt puternic ataşaţi de valorile şi principiile democratice şi ale statului de drept, iar idealurile pentru care s-a murit în Decembrie 1989 sunt asumate deja în conduita noastră civică şi ne definesc opţiunile. Rezultatele voturilor exprimate în scrutinele recente au arătat că România este o ţară cu o democraţie matură, consolidată, funcţională, puternic integrată în structurile euroatlantice şi europene, o ţară care respectă valorile europene şi pe acest drum vom continua să dezvoltăm proiectul de reconstrucţie", a afirmat Iohannis.

Potrivit acestuia, dinamica acestui an a reconfirmat că românii, indiferent că trăiesc în interiorul sau în afara graniţelor, nu îşi uită eroii şi idealurile pentru care aceştia şi-au dat viaţa.

"Alegerile din 2019 au validat tot ce am realizat împreună în toţi aceşti 30 de ani. Pe această fundaţie trainică şi printr-un efort colectiv, se poate clădi o societate sănătoasă şi prosperă, în care politicienii să guverneze în interesul public şi să îşi pună toată priceperea în slujba cetăţenilor, parlamentarii să legifereze eficient, instituţiile să fie funcţionale, magistraţii să înfăptuiască justiţia şi să apere ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, antreprenorii să respecte principiile economiei de piaţă, presa să fie liberă şi să îşi exercite rolul de câine de pază al democraţiei. Aceasta este ţara în care românii vor să trăiască şi pe care vor s-o lase moştenire generaţiilor viitoare", a mai spus şeful statului.

El a amintit că, în cele trei decenii care au trecut de la căderea comunismului, România şi-a câştigat locul binemeritat în rândul naţiunilor democratice, a aderat la Uniunea Europeană, este membru NATO, iar cetăţenii au învăţat să îşi apere drepturile şi interesele, să sancţioneze rapid acţiunile care aduc atingere valorilor în care cred şi să participe activ la viaţa cetăţii.

"Cu toate acestea, dintre proiectele noastre naţionale întemeiate pe idealurile Revoluţiei Române, sunt încă multe pe care le mai avem de dus la bun sfârşit. Nu am însă nicio îndoială că vom reuşi să le realizăm cu succes pe toate, cu o singură condiţie esenţială: aceea de a fi uniţi! Doar împreună putem reconstrui această ţară! Doar împreună vom reaşeza valorile în societatea noastră!", a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a spus că, în ultimii ani, "tentativele disperate ale unor politicieni de a promova cultura minciunii şi de călca în picioare principiile şi valorile europene au eşuat lamentabil".

"Folosind un drept câştigat prin sânge, votul, românii au trasat clar direcţia pe care ţara noastră trebuie să o urmeze. Este un drum de la care nu avem voie să ne mai abatem!", a adăugat el.

Iohannis a îndemnată să fie păstrată vie memoria eroilor şi martirilor Revoluţiei Române.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.