Un individ a deschis focul în plină stradă, vineri, în La Verrière, apoi la Trappes, două localităţi învecinate din departamentul Yvelines, aflat în regiunea din jurul Parisului, potrivit unor surse concordante citate de Le Figaro. Bilanţul provizoriu indică un mort şi patru răniţi, între care o fetiţă de 12 ani care ar fi fost lovită de opt gloanţe şi care a fost internată în stare gravă.
Individul ar fi tras "în rafală", de la fereastra maşinii sale, fără discernământ, în mod evident cu scopul de a răni cât mai multe persoane posibil.
În cele din urmă, individul în vârstă de 39 de ani a fost reţinut. Potrivit surselor "Le Figaro", suspectul avea asupra sa un pistol-mitralieră, grenade lacrimogene, dar şi cocaină în momentul arestării.
Cazul a fost preluat de Parchetul Naţional Antiterorist.
"Toate resursele forţelor de securitate şi ale autorităţilor judiciare sunt mobilizate pe deplin", a declarat prim-ministrul Sébastien Lecornu, pe X.
De asemenea, preşedintele Emmanuel Macron şi-a exprimat "profunda emoţie" în urma teribilului atac. "Gândurile noastre se îndreaptă către victime, către familiile lor, precum şi către toţi locuitorii departamentului Yvelines. În această încercare teribilă, naţiunea le este alături. Mulţumim forţelor noastre de ordine care au reuşit deja să-l reţină pe autor", a scris preşedintele francez.
Faptele s-au petrecut în jurul orei 10, în special în zona oficiului poştal din Trappes şi a pieţei Louis Pergaud. Acolo ar fi fost lovită victima decedată, un tânăr de 26 de ani implicat în lumea sporturilor de luptă.
Un tânăr de 21 de ani se află, la rândul său, între viaţă şi moarte după ce a fost lovit de mai multe gloanţe în apropierea unei benzinării Esso situate de-a lungul Drumului Naţional 10.
Alte victime au fost înregistrate în apropierea a două grădiniţe.
"Aveţi grijă, e un tip care se plimbă într-un Clio gri şi trage în toată lumea din zonă, mai bine mergeţi acasă", a avertizat un utilizator pe reţelele sociale în timpul trecerii atacatorului.
Acesta a deschis focul şi în localitatea vecină La Verrière, lângă gara SNCF şi o farmacie, unde a mai făcut două victime, în vârstă de 30 şi 48 de ani. Prima a fost transportată la spital în stare de urgenţă absolută, iar a doua, şi ea transportată la spital, nu ar fi în pericol de moarte.
Kevin T., în vârstă de 39 de ani, identificat ca fiind autorul acestui atac, ar fi folosit un pistol-mitralieră de tip Sten, o armă de colecţie din cel de-al Doilea Război Mondial. Originar din Saint-Cyr-l'École şi cunoscut pentru fapte de "delincvenţă", fără a se cunoaşte însă mai multe detalii în acest moment, el a fost reţinut la mai puţin de zece minute după primele focuri de armă, de-a lungul drumului naţional RN10, la Coignières (Yvelines).
În acest moment nu se cunosc motivele care au stat la baza comiterii faptelor. Ipoteza unei răzbunări pare totuşi puţin probabilă, având în vedere că victimele par să fi fost alese la întâmplare, iar locurile crimelor sunt numeroase şi la distanţă uneori la câţiva kilometri.
În prezent are loc o percheziţie la domiciliul său, situat în comuna Plaisir, la care participă unităţi ale forţelor speciale şi ale grupului de intervenţie pentru dezamorsarea minelor, scrie Le Figaro



























