Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că sprijină total demersul guvernului de angajare a răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi, spunând că i se pare o decizie normală. Preşedintele a anunţat că documentul de modificare a legii va ajunge în scurt timp la Parlament, iar el va cere convocarea sesiunii extraordinare. La rândul său, premierul Ludovic Orban susţine că nu există niciun motiv ca actul normativ privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin să fie considerat neconstituţional, subliniind că se aşteaptă ca judecătorii CCR să aplice "spiritul şi litera Constituţiei" şi să ţină cont de faptul că majoritatea românilor susţine alegerea edililor din două tururi de scrutin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Orban, despre angajarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi: Nu există niciun motiv pentru a fi considerată neconstituţională

 

”Astăzi Guvernul a decis să îşi angajeze răspunderea pe modificarea Legii alegerilor primarilor. În speţă, se doreşte revenirea la alegerea în două tururi, care este absolut corectă, democratică şi normală. Este o alegere foarte potrivită pe care a făcut-o Guvernul şi îi sprijin total în acest demers. Este, după părerea mea, am spus-o de multe ori, dar îmi face plăcere să o spun şi astăzi. Este, după părerea mea, calea corectă de alegere a unui primar în două tururi, în aşa fel încât cel puţin jumătate plus unul din alegătorii din comunitate să aleagă persoana care va fi primar. În acest sens, îi încurajez să meargă mai departe şi pot să vă spun chiar mai mult. Astăzi s-a decis în Guvern că se va angaja răspunderea. În foarte puţin timp documentul va fi trimis la Parlament şi, imediat ce documentul va ajunge la Parlament, eu voi cere Parlamentului să se întrunească într-o sesiune extraordinară pentru a discuta această nouă lege pentru care îşi angajează răspunderea Guvernul”, a declarat preşedintele.

Referindu-se la acuzaţiile PSD conform cărora un astfel de demers nu respectă recomandările Comisiei de la Veneţia, Iohannis a declarat: ”Da, este un argument invocat în ultima vreme tocmai de cei care timp de 3 ani de zile au demonstrat că au vrut să reducă democraţia din România, cum s-a exprimat cineva din PSD. Nu, nu este nici neconstituţional, nici măcar nu contravine normelor Consiliului Europei. Este o modificare care dă mai multe opţiuni alegătorului şi nu mai puţine opţiuni. Deci, nu este o modificare în sensul restrângerii unor drepturi sau a unor oportunităţi. Dimpotrivă, se revine la alegerea în două tururi, aşa cum a fost până acum câţiva ani, o chestiune cerută insistent şi de partide de-a lungul anilor, dar şi de cetăţeni. Şi, în acest sens, am verificat cu specialiştii din Administraţia Prezidenţială – nu, nu contravine niciunei norme”.

În ceea ce priveşte preşedinţii de Consilii Judeţene, Iohannis a afirmat că trebuie să se revină la alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean din rândul consilierilor, nu prin vot direct.

Referitor la decizii CCR privind modificarea legislaţiei electorale cu şase luni înaintea scutinului, preşedintele a afirmat că acele decizii s-au dat pe alte speţe şi nu suntem în niciuna dintre ipotezele Curţii.

Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe alegerea primarilor în două tururi, a anunţat joi, la începutul şedinţei de Guvern, premierul Ludovic Orban. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, joi, că social-democraţii vor depune moţiune de cenzură împreună cu UDMR, după ce premierul a anunţat asumarea răspunderii pe legea privind alegerea primarilor în două tururi. ”Vă spun că va trece această moţiune” a afirmat Ciolacu, precizând că se va crea o nouă majoritate parlamentară.

”Am luat decizia de a ne angaja răspunderea pe proiectul de lege pentru angajarea răspunderii pe proiectul de lege pentru alegerea primarolor în două tururi”, a declarat Ludovic Orban.

El a precizat că PNL susţine alegerea primarilor cu jumătate plus 1 dintre cetăţenii care-şi exprimă votul la alegerile locale şi a amintit că PNL a iniţiat u proiect de lege în acest sens, tocmai pentru a oferi legitimitate primarilor.

”Acest proiect de lege a fost parcat neregulamentar printr-o decizie a Birourilor Permanente Reunite la o defunctă comisie, pentru a împiedica adoptarea proiectului de către plenul Camerei Deputaţilor”, a explicat premierul.

De la instalarea Guvernului, nostru am spus foarte clar că noi facem ceea ce este necesar, ceea ce este corect, democratic şi ceea ce îşi doresc oamenii, nu ceea ce îşi doresc potentaţii. Sigur că mulţi primari probabil îşi doresc alegeri într-un tur, pentru că le este mult mai uşor să îşi prezerva poziţia de primar”, a mai spus Orban.

Acesta a afirmat că foarte mulţi primari fără realizări, fără proiecte concrete pentru comunitate reuşesc să fie realeşi şi din cauza sistemului de alegere într-un singur tur.

”Este vital ca primarii să fie aleşi de jumătate plus unu dintre cetăţenii din comunitatea locală pentru a avea cu adevărat legitimitate. (...) Am luat decizia să ne angajăm răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi. Sigur că am luat această decizie în momentul în care a devenit evident faptul că cei care încă sunt la butoanele Parlamentului vor să prezerve acest mod nedemocratic de alegere a primarilor şi pentru că nu există nicio şansă pentru dezbaterea parlamentară. Sigur că acest lucru va deranja pe cei care sunt la butoanele Parlamentului, dar trebuie să ne asumăm acest risc pentru că Guvernul are obligaţia de a interveni acolo unde lucrurile nu funcţionează corect”, a mai afirmat premierul.

Potrivit acestuia, ”alegerea primarilor în două tururi reprezintă o îmbunătăţire evidentă a mecanismului”.

Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi la propunerea ministrului Marcel Vela.

Potrivit articolului 114 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, este adoptată.

Dacă Guvernul nu a fost demis,  proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.