Preşedintele Klaus Iohannis a făcut un apel, miercuri, la românii din dispora să se înscrie pentru votul prin corespondenţă, întrucât ”nu avem nicio garanţie că se vor putea deschide secţii de votare în toate ţările”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Când am promovat votul prin corespondenţă - şi poate vă amintiţi că am fost unul dintre principalii promotori - ne-am gândit că e bine să poată vota românii din diaspora şi dacă nu pot ajunge la o secţie de votare. Nu ne-am gândit atunci la pandemie, dar iată că procedura votului prin corespondenţă e utilă”, a declarat, miercuri, Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut un apel la românii din diaspora: ”Aş vrea să fac un apel către românii din Diaspora să se înscrie la votul prin corespondenţă. Nu avem nicio garanţie că se vor putea deschide secţii de votare în toate ţările unde avem români care vor să îşi exprime votul. De aceea e important ca românii din diaspora să se înscrie la votul prin corespondenţă, altfel există posibilitatea ca ei să nu poată vota”.

La alegerile parlamentare, românii din diaspora vor putea vota pe durata a două zile. Din cauza pandemiei de coronavirus, însă, în unele state nu va fi permisă organizarea secţiilor de votare.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că până joi, ora 14.00, un număr de 4.248 de alegători români din străinătate au optat pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 6 decembrie, în timp ce pentru votul în secţiile de votare s-au înscris 1.433 de români din diaspora.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.