Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că România susţine condiţionarea fondurilor europene de respectarea statului de drept, lcuru pe care el l-a transmis explicit în repetate rânduri. ”De aşa ceva avem nevoie în locul MCV care discriminează într-un fel România şi Bulgaria”, a afirmat şeful statului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă România susţine condiţionarea fondurilor europene de respectarea statului de drept şi a afirmat: ”România susţine de multă vreme că de aşa ceva avem nevoie în locul MCV care discriminează într-un fel România şi Bulgaria. Este foarte bine că în acest raport (Raportul Ceprivind statul de drept – n.r) lucrurile sunt spuse aşa cum le vedem şi noi. De exemplu, legile Justiţiei, statul de drept se spune foarte clar în perioada 2017-2019 evoluţia a fost foarte problematică. Se reiau şi lucrurile din rapoartele MCV şi toate aceste lucruri vor fi în proiectele pe care le va prezenta ministrul Justiţiei”.

Şeful statului a afirmat că ”altfel a făcut PSD care le-a aranjat într-o cămăruţă, le-a împins cu forţa şi era cât pe ce să ne strice democraţia”.

”Acest raport este util pentru că e şi un exemplu de bune practici cum se poate proceda pentru a face justiţia mai independentă, mai puternică. Suntem de acord şi eu am fost explicit de acord cu condiţionarea fondurilor europene de respectarea statului de drept. În România şi eu şi partidele de dreapta suntem hotărâţi ca statul de drept să fie respectat. Cum se poate face acest lucru? Sigur prin analiză, studiu, vot în final”, a mai declarat şeful statului.

Măsurile controversate cu impact negativ asupra independeţei sistemului judiciar continuă să fie aplicate în România, cum ar fi Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, indică Raportul CE privind statul de drept prezentat miercuri, care consemnează însă că în 2020 Guvernul a continuat să-şi afirme decizia de a relua reformele după regresul din perioada 2017 - 2019.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.