România este duminică în faţa unei răscruci cum n-a mai existat în ultimele decenii, afirmă într-un interviu pentru News.ro profesorul Ciprian Mihali, directorul Departamentului de Filosofie de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Profesorul vorbeşte despre ”eşecul îndelung al unei educaţii profund nefinanţate”. căreia i se adaugă situaţia economică şi socială a foarte multor categorii de electorat din România, o dezvoltare profund inegală, o dezvoltare care a fost populistă pe alocuri, dar care a fost profund neoliberală prin inegalităţile grave pe care le-a produs printre oameni. ”Sigur, şi cu o minoritate oligarhică îmbogăţită obscen din fonduri publice, mai ales, şi cu o populaţie abandonată în nevoile ei elementare de educaţie, de îngrijire, de sănătate, de recunoaştere socială şi care a acumulat în felul acesta nesfârşite frustrări pe parcursul acestor din urmă ani”, declară Ciprian Mihali. El mai spune că fanatismul şi acest discurs al urii nu se hrănesc din sărăcie în primul rând, ci mai degrabă din deficitul de recunoaştere socială şi simbolică. ”Omul acela şi-a pierdut anii tinereţii, iar la întoarcere nu-l aşteaptă nimeni ca să-l felicite şi să-l recunoască social şi politic pentru ceea ce a făcut!”, argumentează el.
Există două scenarii, afirmă filosoful: cel al alegerii lui Simion ca preşedinte al României este unul al răzbunării. Aproape că nici nu are importanţă dacă Simion îşi va pune în aplicare ameninţările, mult mai important e semnalul dat de acesta şi care va reprezenta pentru toţi fanatizaţii prilejul să-şi dea frâu liber instinctelor, resentimentelor şi urii. S-au făcut liste, zilnic sunt oameni ameninţaţi cu violul, cu uciderea, cu bătaia. Nu ştim ce se va întâmpla dacă se va deschide această uşă şi dacă în societatea românească va mai fi loc pentru toţi.
Este clar, spune Ciprian Mihali, că suntem în faţa unei duble provocări enorme: trebuie să evităm prăbuşirea economică a societăţii şi să evităm prăbuşirea socială şi morală a societăţii.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
La această situaţie dezastruoasă pentru România s-a ajuns din cauze multiple, dar principalele două sunt „incompetenţa şi indolenţa unei clase politice care a crezut că poate să folosească extremismul ca pe un joker cu care să îşi mascheze propria incompetenţă“ şi instrumentalizarea aproape genială, din punct de vedere tehnologic, a nemulţumirilor şi frustrărilor oamenilor.
Tik Tok-ul, o platformă concepută să se adreseze exclusiv instinctului şi emoţionalului, a jucat un rol capital în mobilizarea acestei armate de milioane de zombie care acum au fost scoşi din latenţă şi puşi să ia cu asalt fundamentele statului român.
Întregul interviu acordat de filosoful Ciprian Mihali pentru News.ro poate fi citit mai jos:
„Ca să gândeşti, ai nevoie de pauze. Tiktok-ul nu-ţi permite pauză! Nu lasă, nu-i voie să ai pauză! Se termină unul, începe celălalt! Nu există pauză, aşa cum există pagina statică de la Facebook. Pentru că, de la bun început, Tiktok-ul a fost gândit ca un instrument de manipulare emoţională şi afectivă. El nu se adresează absolut deloc gândirii, raţiunii, reflecţiei şi aşa mai departe. El se adresează strict impulsului!“
Matei Udrea: Domnule profesor Ciprian Mihali, vă mulţumesc pentru amabilitate!
Ciprian Mihali: Şi eu vă mulţumesc!
Matei Udrea: V-aţi gândit cum va arăta România începând din dimineaţa zilei de 19 mai?
Ciprian Mihali: Cu siguranţă că m-am gândit, aşa cum ne gândim foarte mulţi dintre noi, şi m-am gândit în felul îngrijorat, desigur, aşa cum ne străbate această îngrijorare pe toţi. E un moment crucial, e unul dintre cele mai grele momente pe care România le străbate de foarte multă vreme încoace, de zeci de ani, poate, pentru că este un moment în care sunt puse sub semnul întrebării toate cuceririle, aşa cum sunt ele, ale României din ultimii 35 de ani! Democraţie, stat de drept, apartenenţă la structurile euroatlantice, integrare în spaţiul Schengen, toate acestea sunt în acest moment sub semnul întrebării din cauza acestei situaţii tensionate din societate.
Matei Udrea: Domnule profesor, dumneavoastră cum vă explicaţi ce s-a întâmplat în România în ultimele şase luni?
Ciprian Mihali: Îmi explic asta printr-o campanie îndelung pregătită, foarte minuţios pregătită şi cu o tehnică desăvârşită de manipulare! Ceea ce se întâmplă în societate are, dacă vreţi, cel puţin două surse principale. Ştiţi, fenomenul pe care noi îl trăim acum este o acumulare. E, aşa, ca un torent care se hrăneşte din foarte multe pâraie care curg pe povârnişuri. Dar dintre acestea se disting două. Una dintre surse este incompetenţa şi indolenţa unei clase politice care a crezut că poate să folosească extremismul ca pe un joker cu care să îşi mascheze propria incompetenţă şi propriul discurs dublu pe care l-a ţinut vreme de mulţi ani. Aşa cum Ceauşescu, în anii ’80, a început să folosească naţionalismul atunci când socialismul era deja prăbuşit, în acelaşi fel, guvernanţii PSD-PNL au folosit ameninţarea extremismului ca pe o petardă, ca pe o fumigenă pentru a-şi masca eşecurile teribile. Care sunt nu numai eşecuri ce ţin de guvernarea economică, ci ţin şi de eşecurile în serie ale tuturor instituţiilor care guvernează România şi care trebuie să aibă grijă de viaţa de zi cu zi a oamenilor: instituţii ale justiţiei, ale educaţiei, ale sănătăţii, ale energiei, ale administraţiilor locale. Toate aceste instituţii s-au prăbuşit! Nu mai vorbesc de instituţiile centrale, evident, de toate consiliile, agenţiile naţionale, care sunt sufocate de incompetenţă şi de nepotism. Asta este o sursă care a provocat, evident, în societate un val uriaş de nemulţumire şi de frustrare. Cea de-a doua sursă pe care o văd aici, care alimentează acest torent ameninţător de astăzi, vine din pregătirea îndelungă a unei campanii care a exploatat şi exploatează la maximum cele mai atavice frici şi sentimente ale oamenilor. Ceea ce a fost întreţinut cu maximă abilitate, aş spune chiar cu o anumită genialitate tehnologică şi psihologică, a fost sentimentul urii, sentimentul fricii şi care au fost alimentate zi de zi, bombadate zi de zi, transportate toate în spaţiul virtual al Facebook-ului, mai întâi, al Tiktok-ului, pe urmă, acolo unde ele au fost intensificate şi alimentate cu ştiri false, cu manipulări, cu pseudoştiinţă, cu toţi aceşti cavaleri ai apocalipsei digitale care au transformat milioane de oameni – cei mai mulţi cu o educaţie precară – în adevăraţii zombie uşor de manipulat, extraordinar de vulnerabili. Sigur că la asta trebuie să adăugăm eşecul îndelung al unei educaţii profund nefinanţate, trebuie să adăugăm situaţia economică şi socială a foarte multor categorii de electorat din România, o dezvoltare profund inegală, o dezvoltare care a fost populistă pe alocuri, dar care a fost profund neoliberală prin inegalităţile grave pe care le-a produs printre oameni. Sigur, şi cu o minoritate oligarhică îmbogăţită obscen din fonduri publice, mai ales, şi cu o populaţie abandonată în nevoile ei elementare de educaţie, de îngrijire, de sănătate, de recunoaştere socială şi care a acumulat în felul acesta nesfârşite frustrări pe parcursul acestor din urmă ani. Mai sunt şi alţi factori, desigur, sunt foarte multe complicităţi ale statului, ale instituţiilor, ale unor actori privaţi, ale unor figuri publice care au făcut ca, până la urmă, acest torent extremist, izolaţionist şi acest discurs al urii să ajungă astăzi la intensitatea pe care o cunoaştem.
„Fanatismul şi acest discurs al urii nu se hrănesc din sărăcie în primul rând, ci mai degrabă din deficitul de recunoaştere socială şi simbolică! Omul acela şi-a pierdut anii tinereţii, iar la întoarcere nu-l aşteaptă nimeni ca să-l felicite şi să-l recunoască social şi politic pentru ceea ce a făcut!“
Matei Udrea: Avem, pe de o parte, 80% dintre români care spun că vor să rămânem cu Occidentul. Pe de altă parte, jumătate din populaţie rezonează la toate narativele antioccidentale, ceauşiste, conspiraţioniste cu care au venit Călin Georgescu şi George Simion. Pare o schizofrenie, o disonanţă cognitivă aici.
Ciprian Mihali: Pare o disonanţă cognitivă, dar nu este. Raţionalităţile oamenilor de rând sunt întotdeauna coerente înăuntrul lor. Oamenii nu sunt schizofreni până la punctul în care spun: „Am o idee, dar nu sunt de acord cu ea!“. Lucrurile acestea funcţionează împreună! Adică, pe de o parte, oamenii sunt conştienţi de beneficiile pe care le are statutul nostru de ţară europeană – că o recunosc sau nu – sunt conştienţi de avantajele pe care ea le are, posibilitatea de a merge şi de a munci, uneori în condiţii foarte dure, chiar umilitoare, dar de a face nişte bani care să-ţi permită să te întorci în România cu o maşină scumpă şi cu suficiente resurse să-ţi construieşti o casă şi să-ţi afişezi în acest fel reuşita. Sigur, şi cu frustrarea, totuşi, că n-ai putut să faci asta în România sau că ai lipsit atâţia ani din România şi că între timp ţara s-a schimbat. Deci, pe de o parte, oamenii rămân ataşaţi, chiar dacă nu recunosc, acestui spaţiu european în care ei se pot mişca liber, chiar dacă dinăuntrul lui şi tocmai pentru că dinăuntrul lui pot să ţină orice fel de discurs! Pragmatic vorbind, nu s-a dus nimeni să muncească la Moscova, chiar dacă probabil ar fi primit 5.000 euro în loc de 3.000 euro! Pentru că există şi fenomenele acestea de contagiune, oamenii se agregă, se duc unii cu alţii, se susţin, „Hai că ştiu eu un patron bun lângă Londra, unde putem lucra în construcţii“, „Hai că ştiu eu pe cineva în Italia, unde putem lucra într-un atelier sau într-o fabrică“. Deci, lucrurile astea au o dimensiune din aceasta pragmatică, utilitaristă, foarte accentuată. Pe de altă parte, însă, există un deficit major, care nu este un deficit financiar. Ştiţi, fanatismul acesta şi acest discurs al urii, el nu se hrăneşte din sărăcie în primul rând! Pe care trebuie să o recunoaştem, ea există! Dar nu sărăcia sau, dacă vreţi, nu neajunsurile materiale sunt cele care alimentează fanatismul!
Matei Udrea: Dar ce anume?
Ciprian Mihali: Mai degrabă deficitul de recunoaştere socială şi simbolică! Să vă dau un singur exemplu aici, ca să argumentez. De unde există această ură puternică împotriva intelectualilor? Nu neapărat că ei sunt trădători, deşi, într-un limbaj sărăcăcios, admitem acest termen, da? Ni se spune că suntem trădători. Ci din faptul că în grupul nostru, în comunitatea noastră intelectuală, avem forme de recunoaştere reciprocă, ne putem recunoaşte meritele. Că aceste merite sunt legate de un articol, de o conferinţă, de un curs, de o carte, de o prezenţă publică, există instanţe şi există publicuri care ne apreciază. În comunitatea medicilor e la fel, în comunitatea arhitecţilor, în comunitatea juriştilor, în tot felul de comunităţi profesionale. Oamenii aceştia însă au ajuns la un statut material bun. Sunt foarte mulţi oameni – foarte mulţi oameni! – care au o situaţie financiară infinit mai bună decât marea majoritate a intelectualilor din România. Eu sunt convins că, după 35 de ani de carieră academică, am venituri şi resurse materiale mult mai scăzute decât cineva care a lucrat 20 de ani în Anglia sau în Germania. Problema este însă că acolo lipseşte recunoaşterea socială! Omul acela a sacrificat, şi-a dat 20 de ani din viaţă, şi-a pierdut anii tinereţii, şi-a pierdut anii cu copiii, cu părinţii care între timp au dispărut, iar la întoarcere nu-l aşteaptă nimeni ca să-l felicite pentru ce au făcut şi nu-l aşteaptă nimeni care să-l recunoască social şi politic! Şi lucrurile acestea sunt valabile şi în restul societăţii. Ştiţi, oamenii se hrănesc şi din resurse materiale, financiare şi se hrănesc şi din aceste resurse de sens: „Ce sens are viaţa mea?“. Şi în emoţia aceasta negativă care vine din dezgust, din dispreţ, din invidie, din gelozie, gelozia faţă de aproapele care are mai mult sau care e mai bine văzut, toate acestea au fost foarte abil codificate, au fost foarte atent numite şi puse într-un discurs care le-a unificat! Sentimentele oamenilor sunt foarte diferite, de la bătrâna din Maramureş care are copiii plecaţi de 20 de ani în Franţa până la muncitorul dintr-un cartier al unui oraş mediu sau până la, ştiu şi eu, o comunitate oarecare dintr-o reşedinţă de judeţ. Toate aceste sentimente şi toate aceste percepţii, care sunt foarte diferite între ele, dar care toate au o componentă de frustrare, de neajuns, de invidie, de dispreţ faţă de clasa politică, au fost adunate într-o albie! Şi această albie a fost perfect instrumentată, astfel încât nu există niciun fel de schizofrenie sau de incoerenţă între, pe de o parte, acest discurs de revoltă împotriva Europei, împotriva Bruxelles-ului sau împotriva Vestului şi, pe de altă parte, atracţia şi utilizarea pragmatică a Occidentului ca sursă de venit sau ca sursă de statut material. Deci, aici cred că e o problemă care explică una dintre raţiunile fanatismului. Fanatismul şi populismul nu sunt boli care se nasc din sărăcie şi nici măcar din inegalitate materială! Care sunt reale, încă o dată aş vrea să accentuez clar că inegalitatea socială şi sărăcia sunt profunde, avem 40% dintre copii în risc de abandon şcolar datorat, desigur, unei calităţi execrabile şi precare a vieţii. Avem atâţia oameni care o duc rău. Dar nu ei sunt combustibilul principal al fanatismului, ci sunt cei care au un statut material bun, dar care astăzi au acces la revendicarea simbolică, la revendicarea de recunoaştere socială şi de afirmare socială de care n-au beneficiat până acum niciodată în viaţă!
„Toţi susţinătorii lui Simion cu care am vorbit mi-au dat informaţii exclusiv de pe Tik Tok! Eu am avut reflexul să mă duc să verific. Şi evident că sunt nişte manipulări, sunt fragmente decupate, reordonate, uneori sunt imagini create artificial. Dar atunci când ultima şi exclusiva ta sursă de informaţii sunt aceste Tik Tok-uri în avalanşă…“
Matei Udrea: Aţi făcut o analiză excelentă, aşa că vă mai adresez o provocare cu un alt aparent paradox. Fostul electorat captiv PSD din cele mai sărace judeţe şi din mediul rural votează acum cu extremiştii şi spune că este antisistem. La fel, românii din diaspora care acum 6-7 ani votau contra PSD, manifestau contra corupţiei şi erau acuzaţi de Dragnea că sunt plătiţi de Soros: azi au preluat toate sloganurile lui Dragnea din 2017-2018. Cum se potriveşte? Nişte oameni care au votat în judeţe cu PSD-ul zeci de ani votează acum cu extremiştii şi spun că sunt antisistem, iar alţii care au fost în stradă şi au manifestat împotriva lui Dragnea şi a corupţiei folosesc azi exact sloganurile lui Dragnea.
Ciprian Mihali: Da, e o observaţie foarte bună şi cred că merită detaliată în două direcţii. Prima ţine de acest public captiv, aşa cum i-aţi spus. El a fost captiv şi a redevenit captiv. Această populaţie care a votat PSD vreme de 20-25 de ani se află în poziţia partenerului înşelat. După ce şi-a petrecut atâta vreme cu el sau cu ea, descoperă că, de fapt, i-a trădat toate sentimentele. Dar el sau ea are în continuare nevoie de ataşament, are nevoie să fie cu cineva. E o captivitate înlocuită cu altă captivitate. E o cuşcă mai primitivă înlocuită astăzi cu o cuşcă aurită, oricum ar suna de echivoc şi înţelegeţi ce spun prin ”aurită”! Deci inclusiv Dragnea este doar un Georgescu mai rural! Mai brutal! Dacă Dragnea ar fi fost mai inteligent la vremea lui, ar fi putut să manipuleze în continuare acest public. Revolta împotriva lui Dragnea, să ne reamintim, nu a fost revolta unei întregi societăţi! Revolta împotriva lui Dragnea a fost revolta unei minorităţi care s-a ridicat atunci tot împotriva sistemului. Iar dacă în 2019 noi am fi avut un AUR în locul USR, o mare parte din acel public revoltat s-ar fi dus înspre AUR fără niciun fel de probleme! Şi cu diaspora, acolo aş fi foarte precaut. Pentru că nu sunt deloc convins că aceeaşi diasporă s-a revoltat în 2019 sau a fost în 10 august 2018 în Piaţa Victoriei şi aceeaşi diasporă votează astăzi pentru AUR! E posibil să fie printre ei oameni care să fi fost atunci anti-PSD şi să fie şi astăzi anti-PSD, dar atunci erau pro-europeni şi astăzi sunt anti-europeni. Deşi ei sunt tot europeni, oricum am lua-o! Deci, în diaspora cred că lucrurile sunt un pic diferite. E posibil ca discursurile acestea extrem-naţionaliste, suveraniste pe care le auzim de după pandemie să fi trezit straturi noi din diaspora care nu au votat până în 2019! Nu au votat din dezinteres, nu au votat, poate, pentru că erau în ţară, nu au votat, poate, pentru că munceau în condiţii extraordinar de brutale şi nu-i interesa politica, dar care s-au trezit din cauza pandemiei! Dacă aţi văzut „The Last of Us“ (serial cu temă post-apocaliptică difuzat pe HBO – n. red.), este un moment în care toţi infectaţii aceia stau sub zăpadă, adică stau într-o stare de latenţă mult timp. Şi e de ajuns ca pe acolo să treacă ceva, să se mişte ceva, ca armate întregi de infectaţi să se reverse cu o furie şi cu o violenţă incredibile asupra a tot ceea ce este viu. Şi cred că a existat ceva latent care a fost intensificat de pandemie. A fost ceva în gestiunea pandemiei care a făcut ca un altfel de public, parţial – dar foarte parţial – acelaşi cu cel dinainte, să se revolte, să se trezească şi să capete această forţă nebănuită pe care le-a dat-o contaminarea pe reţelele sociale şi în special pe Tik Tok. Deci, Covidul şi Tik Tok-ul au modificat forma însăşi a revoltei şi au anihilat toate incoerenţele posibile. Mulţi dintre cei care l-au susţinut pe Dragnea până în 2018 sunt astăzi antisistem! 4 milioane de suveranişti astăzi nu provin din rândurile useriştilor dezamăgiţi, ci provin din rândurile pesediştilor dezamăgiţi sau ale latenţilor, ale celor care erau cu spatele întors la societate şi ale căror sentimente au fost intensificate şi direcţionate astăzi, cum v-am spus, prin tehnici extraordinar de abile de manipulare şi de direcţionare a conştiinţelor şi a afectelor. Deci, cred că sunt straturi diferite aici. Nu cred că putem trata această masă diversă, naţionalist-suveranistă, în acelaşi fel. Cred că sunt acolo fanatici, cred că sunt oameni care pur şi simplu prin contaminare, oameni neinformaţi – oameni neinformaţi pentru că nu se informează, pentru că nu urmăresc, pentru că nu-i interesează, pentru că tot ce au ei ca sursă de informaţii este Tik Tok-ul sau Realitatea TV sau România TV – care au devenit în felul acesta captivi în aceste cuşti informaţionale. Ştiţi cum e? E ca pe terenul de hochei, oricât de tare loveşti pucul, el se loveşte de mantinelă şi ţi se întoarce cu o violenţă şi mai mare!
Deci e un efect de ecou, de amplificare. Cu cât strigi tu mai tare, cu atât sunetul îţi vine mai tare înapoi. Asta se întâmplă cu acest public. El este ca pe un teren de hochei, oriîncotro se aruncă mesajele, ele vin înapoi amplificate. Şi ele vin să confirme: „Vedeţi? V-am spus eu!“. Aici vă dau exemplul meu foarte simplu, constatarea pe care am făcut-o în aceste zile. Toţi susţinătorii lui Simion cu care am vorbit de săptămâni încoace mi-au dat informaţii exclusiv de pe Tik Tok! Exclusiv! Atunci când le-am spus: „Daţi-mi un exemplu de…“ sau „Spuneţi-mi când a spus Nicuşor asta“ sau „Când a spus asta Simion“ sau „Când s-a întâmplat asta sau cealaltă“, exemplul a fost întotdeauna un montaj care este cel mai adesea un fake provenit de pe Tik Tok! Eu am avut reflexul – dar ăsta este un lux pe care doar eu mi-l permit, pentru că am şi timpul şi abilităţile s-o fac – să mă duc să verific. Şi evident că sunt nişte manipulări, sunt fragmente decupate, sunt reordonate, uneori sunt imagini create artificial, sunt sunete puse în gura unora sau a altora. Dar atunci când ultima şi exclusiva ta sursă de informaţii sunt aceste tiktok-uri în avalanşă, acest bombardament de imagini rapide, pentru că nu ai timp să gândeşti între ele, nu-ţi lasă timp de reflecţie… Ca să gândeşti, ai nevoie de pauze. Tik Tok-ul nu-ţi permite pauză! Nu lasă, nu-i voie să ai pauză! Se termină unul, începe celălalt! Sau se termină unul, o ia de la capăt. Nu există pauză, aşa cum există pagina statică de la Facebook, în care citeşti şi-ţi iei un pic de timp, să reflectezi. Nu există timp de reflecţie! Pentru că, de la bun început, Tiktok-ul a fost gândit ca un instrument de manipulare emoţională şi afectivă. El nu se adresează absolut deloc gândirii, raţiunii, reflecţiei şi aşa mai departe. El se adresează strict impulsului! În psihologie, lucrurile astea sunt explicate prin felul în care este captată şi manipulată atenţia, care este, de fapt, o formă de dorinţă care ţine de intimitatea noastră. Iar în spaţiul dorinţei, de fapt, sunt gândurile noastre cele mai întunecate. Iar aceste gânduri întunecate au putut să fie, iată, captate şi canalizate în direcţiile pe care le vedem azi.
Matei Udrea: E clar că aţi reflectat asupra acestei probleme!
Ciprian Mihali: O, mult! Şi am citit mult!
„Libertatea, pentru mulţi dintre susţinătorii lui George Simion, este această libertate de a nu pune capacul moral pe ceea ce vrem noi să gândim, să spunem şi să facem. Acum e de văzut, în cazul victoriei lui Simion, dacă acest sentiment de răzbunare va deveni politică publică! Pentru că asta înseamnă că el va trece prin sofisticări instituţionale foarte periculoase“
Matei Udrea: Acum, altă temă grea! Indiferent de rezultatul votului, e clar că România e ruptă în două în momentul ăsta. Cum o reparăm după 19 mai? Indiferent cine câştigă, va trebui cumva să existe după aceea o viaţă în care cele două părţi din România asta să meargă împreună, ca să nu-şi dea în cap pe stradă.
Ciprian Mihali: Da, aici aş face această remarcă: sigur că noi trebuie să continuăm, dar nu e indiferent cine câştigă! Adică sunt două scenarii foarte diferite. Pentru că există acest scenariu, Simion, care este un scenariu al răzbunării. Toate mesajele pe care le-am primit, inclusiv adineauri, că am avut un moment de ezitare când am vorbit cu dumneavoastră… Tocmai am primit un mesaj în care sunt din nou ameninţat pentru că am îndrăznit să contrazic ceva care era fals. Din respect pentru dumneavoastră şi pentru cei care ne citesc, n-aş vrea să reproduc acest mesaj, evident, scris aşa cum este scris şi cu cuvintele pe care le are în el. În mare parte, mai ales printre cei mai activi dintre militanţi, este un mesaj de răzbunare. Ştiţi, răzbunarea e plăcută! Răzbunarea antrenează afecte plăcute! A te răzbuna îţi face bine! Nu ştiu câţi dintre noi ne-am răzbunat vreodată în viaţă pe cineva pentru o situaţie. Ştiţi bine, în poveşti de iubire sau în altele...
Matei Udrea: Te răcoreşti, cum se spune.
Ciprian Mihali: Da, e ceva dulce în răzbunare! O fi ea arma prostului, se spune că e arma prostului pentru că nu te gândeşti, nu gândirea e aia angajată în răzbunare. În răzbunare este plăcerea aia perversă de a face rău pe care o avem fiecare. Există în fiecare dintre noi plăcerea şi bucuria de a face rău. Ele sunt reprimate, civilizaţia asta înseamnă: să-ţi reprimi impulsul de a face rău. De aceea este morala construită pe reguli negative, pentru că trebuie să ne reprimăm această stare de satisfacţie pe care ne-o provoacă suferinţa celuilalt! Ei, libertatea, pentru mulţi dintre susţinătorii lui George Simion, este această libertate de a nu pune capacul moral pe ceea ce vrem noi să gândim, să spunem şi să facem. De aceea avem un sens distorsionat al libertăţii. Da, individul ăsta e liber să-mi spună mie cum îi vine la gură, în sfârşit! Şi asta o vedem, nu e o poveste românească, e o poveste pe care am văzut-o şi la Trump. Şi Trump a eliberat aceste energii. E un sens foarte pervers al libertăţii, până la urmă. E libertatea neîngrădită. În momentul în care dispare orice barieră, mai ales barierele morale, de civilitate, de politeţe dintre noi, se revarsă asupra noastră, unii împotriva altora, aceste impulsuri elementare şi primitive din noi. Acum e de văzut, în cazul scenariului cu Simion, dacă acest sentiment de răzbunare va deveni politică publică! Pentru că asta înseamnă că el va trece prin sofisticări instituţionale foarte periculoase, care vor privi presa, justiţia, educaţia, mass-media, libertatea de expresie, libertatea de circulaţie poate, securitatea unor persoane etc.
Matei Udrea: Cum a fost în guvernarea legionară. Au înfiinţat comisiile acelea de românizare...
Ciprian Mihali: Comisii, miliţii, trupe paramilitare care să menţină ordinea, care să verifice buna purtare…
Matei Udrea: Verificau cât de bun român eşti.
Ciprian Mihali: Asta este! Deci, există acest risc! Eu cred că este un risc real. Riscul real nici măcar nu ţine atât de acest model huliganic pe care îl reprezintă George Simion, cât mai ales de ceea ce aduce cu el. În momentul în care dai drumul la un baraj de acumulare, zici: „Ce frumos arată apele care curg!“. Dar apele alea înghit totul, mătură totul în cale şi vor mătura pe toată lumea. Nu vorbesc de economie aici, că e o altă poveste, vorbesc numai de ceea ce se va întâmpla între noi. Adică într-o societate care îl alege drept preşedinte pe Simion, nu e sigur că e loc pentru noi toţi! Pentru că s-a lucrat atât de mult la inventarea unor duşmani imaginari, încât riscă să vină un moment în care duşmanii aceştia să trebuiască să fie pedepsiţi! Şi de aceea vedem zi de zi apărând noi şi noi ameninţări cu violul, cu moartea, cu bătaia etc. Mergem la risc? Îmi spunea un susţinător al lui Simion: „Hai, domnule, între cuvinte şi realitate e distanţă mare!“. Cam cât de mare? Ca să ştiu! Sunt în siguranţă? Nu sunt în siguranţă? Că eu sunt unul dintre cei aflaţi pe liste! Şi ca mine poate fi oricine! Adică problema nu e că sunt eu. Poate fi oricine! Puteţi fi dumneavoastră, poate fi o prietenă de-a noastră, poate fi o studentă, poate fi un tânăr, poate fi un pensionar, un rom, un homosexual! Deci suntem în această situaţie. În situaţia cealaltă, în situaţia în care câştigă Nicuşor Dan, cred că există o voinţă mult mai mare de a pacifica societatea. Sigur, trebuie să existe şi putinţa de a o face, pentru că sunt două mize uriaşe. Una - să evităm prăbuşirea economică a societăţii şi a doua - să evităm prăbuşirea socială şi morală a societăţii. E nevoie deci să se lucreze cu foarte multă atenţie, ca nişte chirurgi care nu trebuie să taie alte vase de sânge ale acestui corp bolnav pentru a evita hemoragii interne. Trebuie lucrat cu o maximă delicateţe la sudarea la loc a organelor afectate şi a corpului suferind. Şi asta va trebui să facem. Adică eu sunt convins, cel puţin din partea mea şi din partea celor pe care-i cunosc, că nu am niciun fel de sentiment de ură faţă de nimeni. Nu am niciun sentiment de dispreţ. Ceea ce ştiu, înţeleg să pun în slujba societăţii, în folosul educaţiei, al înţelegerii dintre oameni. Asta am făcut tot timpul şi până acum! Dar va trebui să fim extraordinar de precauţi, astfel încât să nu amplificăm ostilităţi şi resentimente. Pentru că politica, aşa cum arată astăzi în România, e exploatată mai ales pe latura aceasta a resentimentului. Deci, sigur, va trebui făcută asta, dar nu se va putea face în acelaşi fel şi cu aceleaşi rezultate în funcţie de un câştigător sau celălalt!
„Misiunea principală a preşedintelui României este să fie un mediator. Să stea în acest canion, care s-a deschis între o parte a societăţii şi cealaltă, cum stătea Van Damme pe camioane, ştiţi imaginea aceea… Să stea aşa, crăcănat, cu un picior pe o buză a canionului şi cu celălalt picior pe cealaltă buză a canionului, şi să strângă cele două părţi, ca ele să fie din nou împreună“
Matei Udrea: Ultima întrebare, domnule profesor. Aţi scris anul trecut o carte împreună cu Cristian Preda şi Sorin Ioniţă, intitulată „Ce vrem de la preşedintele ţării?“. V-aş întreba acum ce vrem de la omul acesta, ţinând cont de opţiunile care ne-au rămas?
Ciprian Mihali: Omul acesta trebuie să fie în primul rând un mediator! Misiunea principală a preşedintelui României este să fie un împăciuitor, un mediator. Adică să stea la mijloc. Să stea în acest canion care s-a deschis între o parte a societăţii şi cealaltă. Să stea cum stătea Van Damme pe camioane. Ştiţi imaginea aceea…
Matei Udrea: Da, da, da!
Ciprian Mihali: Să stea aşa, crăcănat, cu un picior pe o buză a canionului şi cu celălalt picior pe cealaltă buză a canionului, şi să strângă cele două părţi, ca ele să fie din nou împreună. Ideea este ca din nicio parte – şi cred că asta nu se va întâmpla din partea lui Nicuşor Dan preşedinte – să nu existe acest impuls al răzbunării, al pedepsirii unora! Pentru asta există o justiţie, pentru asta există nişte evaluări profesionale. Deci, acolo unde sunt greşeli şi vinovăţii reale, ele trebuie sancţionate! Acolo, însă, unde există vinovăţii imaginare, acolo trebuie lucrat cu mare grijă, pentru că acolo sunt vapori de benzină în aer! Deci, prima funcţie a preşedintelui este să fie mediator social. El trebuie de luni dimineaţa să încerce să împace societatea, să nu mai folosească niciun cuvânt de ostilitate, să nu diabolizeze pe absolut nimeni din societate, nici măcar pe corupţii aceia. Deci munca lui trebuie să fie una la firul ierbii. Sunt probleme cu colectarea de taxe în România? Abilităm instituţiile să facă asta! Nu preşedintele vorbeşte despre paraziţi! Nu preşedintele vorbeşte despre duşmani! Nu preşedintele vorbeşte despre leneşi sau indezirabili în societate! Pentru că, dacă el o face, amplifică mesajele în societate. Deci, asta este cea mai importantă funcţie pe care trebuie să o aibă preşedintele, cea mai importantă misiune. Şi cred că, în următoarele luni, înţelepciunea preşedintelui va trebui să constea în această capacitate de a mijloci, de a modera şi de a tempera aceste energii acumulate în societate!
Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult, domnule profesor, pentru timpul pe care mi l-aţi acordat!
Ciprian Mihali: Mulţumesc şi eu!
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
