Premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat, luni, că în şedinţa Birourilor reunite ale Parlamentului a notificat în această seară că acest guvern nu este susţinut de PNL, el precizând că ceea ce au făcut cei care au depus lista de guvern, cu numele partidului în dreptul unor miniştri, este o formă de abuz.
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost întrebat la Palatul Victoria despre faptul că în dreptul numelor unor miniştri înscrişi în cabinetul Veştea apare în continuare numele Partidului Naţional Liberal.
"Ceea ce au făcut cei care au depus lista de guvern este o formă de abuz, de folosire a numelui unui partid care aşa cum a declarat public, aşa cum a acţionat înainte de formarea guvernului, aşa cum a intervenit în şedinţele Birourilor reunite şi am notificat în această seară, acest guvern nu este susţinut de PNL", a spus Bolojan.
El a menţionat că "se încearcă o formulă care nu respectă realitatea, ceea ce va naşte probleme într-o posibilă remaniere care ar putea să apară în viitor".
"Deci, noi am solicitat conducerilor celor două Camere să procedeze de urgenţă la corectarea acestor date, la eliminarea oricăror referiri la PNL pentru că Partidul Naţional Liberal nu este în componenţa acestui guvern, nu susţine acest guvern şi deci este un abuz ceea ce s-a făcut", a mai afirmat Ilie Bolojan.




























