Premierul Ilie Bolojan a afirmat, duminică, la ceremonia de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, că modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat sunt priorităţi care vor fi susţinute în anii următori. ”Suntem parte a Alianţei Nord-Atlantice, iar acest lucru e o garanţie şi o responsabilitate. Însă România nu e un simplu beneficiar al securităţii oferite de NATO”, a arătat el. Preşedintele Nicuşor Dan a arătat, în mesajul transmis de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, că în actualul context de securitate marcat de continuarea războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, Forţele Aeriene, alături de celelalte componente ale Armatei României şi împreună cu aliaţii şi partenerii, contribuie decisiv la menţinerea unei posturi de descurajare şi apărare credibile pe întregul Flanc Estic al NATO.
”Aviaţia este o forţă esenţială în securitatea şi capacitatea de reacţie a ţării, care susţine apărarea naţională şi prezenţa noastră credibilă în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Avem oameni care îşi fac treaba zi de zi, în uniformă sau în civil, în zbor, în hangar, în centrele de comandă sau în şcolile de aviaţie. Aceştia lucrează cu disciplină, cu seriozitate şi cu responsabilitate într-un sistem care are nevoie de investiţii consistente, echipamente moderne şi un cadru clar pentru dezvoltare”, a afirmat Ilie Bolojan, duminică, la ceremonia dedicată Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.