Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi seară, că nu s-a ajuns la o soluţie la întâlnirea de miercuri de la Cotroceni pe tema proiectului de lege care să reglementeze pensiile magistraţilor, el precizând că "nici nu ne-am apropiat de o variantă care să pară că duce la o formulă". Premierul a afirmat că, în timp ce populaţia ţării are o pensie medie de 500 – 600 de euro, cea a magistraţilor este în jur de 5.000 de euro. În următorii ani, numărul populaţiei active va fi mult redus şi, ”dacă nu luăm măsuri, amanetăm viitorul României”.
Întrebat, joi seară, la Euronews România, despre discuţiile de la Cotroceni pe tema pensiilor magistraţilor, premierului Bolojan a spus că fiecare şi-a spus punctul de vedere, dar că nu s-a ajuns la vreo soluţie.
"Fiecare ne-am spus punctele de vedere, dar nu am ajuns la o soluţie care să fie agreată de ambele părţi. Şi nici nu ne-am apropiat de o variantă care să pară că duce la o formulă în care să ajungem la un numitor comun", a afirmat Ilie Bolojan.
Întrebat care a fost soluţia propusă de către magistraţi la discuţiile de la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan a precizat că s-a convenit să nu se facă declaraţii "care să se ducă într-o zonă în care să potenţeze lucrurile".
"Eu, în afară de a descrie lucrurile sistemice cât mai corect posibil, nu doresc să intru într-o zonă de escaladare. Un lucru, însă, legat de valoarea pensiilor este cât se poate de cert. Vă rog să vă gândiţi că o pensie cu care astăzi se iese în magistratură medie este aproape 5.000 de euro. Gândiţi-vă că o pensie medie în România este 550-600 de euro astăzi. Adică este o diferenţă foarte mare între pensia medie şi pensia din magistratură. Şi atunci aceste lucruri, când ne place, când nu ne place, trebuie să fie corectate. V-am spus că e o problemă de a avea un sistem echitabil cât de cât, dar să ai şi un sistem care poate să stea în picioare în anii următori", a explicat premierul.
Ilie Bolojan a afirmat că peste 10 ani va ieşi la pensie generaţia care s-a născut în anii 1968, 1969, 1970.
"Este şi generaţia mea, vom fi aproape 500.000 de oameni care vom ieşi la pensie, dacă ne ţine Dumnezeu sănătoşi până atunci. Cei care vin în spate sunt mult mai puţini, 200.000, 300.000 de oameni. Peste 15-20 de ani de zile vor intra 150.000 de oameri de la 18 ani în zona de populaţie activă. Dacă nu luăm măsuri care să corecteze aceste lucruri cât mai repede posibil, practic, amanetăm viitorul României pentru anii următori. Ce plătim astăzi sunt efectele unor decizii greşite care s-au luat în anii trecuţi", a declarat Ilie Bolojan.
Premierul a precizat că, dacă s-ar aplica varianta pe care el a propus-o în coaliţie, atunci pensia magistraţilor ar fi de 3.200 de euro.
"3.200 euro, vă rog să mă iertaţi, net pe lună, putem discuta dacă este o pensie potrivită pentru viziunea unui magistrat. Gândiţi-vă că este o pensie pe care foarte puţini români o încasează după o viaţă de muncă de 40 de ani, de 35 de ani şi aşa mai departe. La ceea ce este astăzi în România, este o pensie în care ai oricum o bătrâneţe decentă. Ca să nu spun mai mult de atât", a adăugat Ilie Bolojan.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...








