Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre prin care a stabilit oficial ziua de 26 mai pentru alegerile europarlamentare şi o alta referitoare la calendarul pentru alegeri, astfel că până în 28 martie trebuie depuse candidaturile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Guvernul a adoptat cadrul general cu privire la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc duminică, 26 mai. A fost aprobat şi programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor României în Parlamentul European, de exemplu, cu 60 de zile înainte de ziua de referinţă, adică până la data de 28 martie 2019 trebuie depuse şi înregistrate candidaturile”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului la finalul şedinţei.
 
Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Institutul Naţional de Statistică vor asigura implementarea şi operaţionalizarea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, este sistemul folosit şi în anul 2016.
 
„De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru soluţionarea întâmpinărilor, contestaţiilor, cererilor sau a sesizărilor privind consemnarea rezultatelor votării. Alte prevederi se referă la finanţarea campaniei electorale, formularul listei susţinătorilor, organizarea birourilor electorale şi secţiilor de votare. Ministerul Afacerilor Externe va asigura organizarea şi aducerea la cunoştinţă publică a secţiilor de votare organizate în străinătate până cel mai târziu cu 30 de zile înaintea zilei de referinţă”, a menţionat acesta. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.