Guvernul a decis, miercuri, eliminarea unui post de secretar de stat pentru relaţia cu Instituţiile Prefectului precum şi a unui post de secretar general adjunct din cadrul Ministerului de Interne.
”Executivul a adoptat, miercuri, o HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne. Actul normativ prevede eliminarea unui post de secretar de stat - cel pentru relaţia cu Instituţiile Prefectului -, precum şi a unui post de secretar general adjunct”, arată Guvernul după şedinţă.
Astfel, în activitatea de conducere, ministrul va fi ajutat de 4 secretari de stat, 3 subsecretari de stat şi secretarul general, sprijinit de 2 secretari generali adjuncţi.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Atribuţiile aferente domeniului relaţiei cu instituţiile prefectului vor fi stabilite, spre coordonare, prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, potrivit legii”, precizează comunicatul oficial.
Totodată, se desfiinţează cabinetul aferent postului de secretar de stat, prevăzut cu un număr total de 2 posturi.
”Măsura va contribui la o funcţionare mai eficientă a instituţiei şi la simplificarea procesului de luare a deciziilor”, subliniază Executivul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.