Executivul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă privind reglementarea unor măsuri temporare privind ocuparea funcţiilor publice prin transfer la cerere, precum şi pentru completarea art. 3641 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.Actul normativ instituie măsuri temporare suplimentare cu privire la efectuarea transferului la cerere pentru funcţionarii publici, în perioada în care este suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, conform Ordonanţei de urgenţă nr. 80/2022, facilitând o mai bună organizare şi planificare a resurselor umane din administraţia publică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, în scopul asigurării stabilităţii, continuităţii şi predictibilităţii în activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice, se impune instituirea măsurii suplimentare pentru conducătorul autorităţii sau instituţiei, unde îşi desfăşoară funcţionarul public activitatea, de a aproba transferul la cerere, arată Guvernul, într-o informare de presă.

Potrivit noii reglementări, doar pentru perioada de la intrarea în vigoare a actului normativ şi până la încetarea aplicării Ordonanţei de urgenţă nr. 80/2022, în procedura transferului la cerere intervine şi manifestarea voinţei conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public este numit, permiţând conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice să cunoască, să previzioneze şi să organizeze resursele umane proprii într-un mod mai eficient.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.