Guvernul a transmis, vineri, după întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu reprezentanţii retailerilor, cîă aceştia au transmis faptul că, principial, nu sunt de acord cu intervenţia statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial, însă ţinând cont de situaţia actuală se vor conforma deciziei.
”Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi consultări, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România. În cadrul discuţiilor, reprezentanţii retailerilor au menţionat faptul că, principial, nu sunt de acord cu intervenţia statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial pentru produsele alimentare, însă ţinând cont de situaţia actuală se vor conforma deciziei Guvernului în această privinţă”, transmite Guvernul într-un comunicat oficial.
O altă temă propusă de premierul Bolojan pe agenda consultărilor de astăzi s-a referit la promovarea produselor româneşti, atât în magazinele din ţară, cât şi în cele din străinătate. ”Reprezentanţii retailerilor şi-au arătat disponibilitatea de a contribui la promovarea producătorilor români pe pieţele externe, în condiţii de competitivitate şi au subliniat necesitatea creşterii producţiei interne de produse alimentare”, precizează sursa citată.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Potrivit Executivului, premierul Ilie Bolojan a afirmat că în colaborare cu mediul de afaceri vor fi elaborate politici publice de susţinere a producătorilor români.
De asemenea, prim-ministrul a mulţumit retailerilor pentru proiectele de investiţii şi pentru contribuţia adusă la crearea locurilor de muncă şi dezvoltarea economiei.
Din partea Guvernului alături de premierul Ilie Bolojan au participat şeful Cancelarie Prim-Ministrului, Mihai Jurca, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Raul Gutin, şi consilierul onorific al premierului Ionuţ Dumitru.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.