Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul interimar al PSD Sorin Grindeanu, afirmă că România susţine în continuare creşterea prezenţei militare americane pe teritoriul său, considerând că reprezintă un element din perspectiva semnalelor de forţă şi de solidaritate în această nouă configuraţie geoculturală politică.
”În ceea ce priveşte un subiect fierbinte acum în capitalele europene, şi anume dimensiunea de apărare, aş dori să remarc încă o dată că doar acea complementaritate reală între Uniunea Europeană şi NATO poate garanta cu adevărat securitatea europeană. În acelaşi timp consider esenţial ca la nivelul politicii externe europene să facem rapid translaţia de la o abordare reactivă la una proactivă, iar baza acestei noi abordări trebuie să fie o industrie integrată. România trebuie să devină în această logică un actor important în industria de apărare europeană, iar avansarea unor proiecte recente în domeniu demonstrează potenţialul nostru concret”, a declarat Grindeanu, luni, la Reuniunea anuală a diplomaţiei româneşti.
Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
El a precizat că relaţia transatlantică rămâne esenţială pentru apărarea ţării noastre.
”În acelaşi timp relaţia transatlantică rămâne esenţială pentru prosperitatea şi apărarea ţării noastre, care continuă să fie un pilon de stabilitate la Marea Neagră şi pe flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene. Practic, forţa celor două structuri în ansamblu este dată de forţa fiecărui stat membru în parte, aspect pe care nu mai avem voie să-l neglijăm. Astfel, susţinem în continuare creşterea prezenţei militare americane în România, element relevant din perspectiva semnalelor de forţă şi de solidaritate în această nouă configuraţie geoculturală politică. Ne dorim şi avansarea altor aspecte cruciale ale parteneriatului strategic, precum cooperarea în domeniul apărării şi securităţii, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul NATO, cooperarea în vederea dezvoltării sectorului energetic, sporirea conectivităţii României cu restul regiunii şi atragerea investiţiilor americane în proiecte de interes comun”, a mai afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.