Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, luni, care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite ca PSD să revină la şedinţele coaliţiei. Adoptarea unui pachet de eliminare a privilegiilor trebuie rezolvată înainte de discuţiile pentru cel de-al doilea pachet de măsuri de reducere a deficitului avute în vedere. În plus, crede Grindeanu, ”este absolut necesar să vorbim despre continuarea investiţiilor”.
”În primul rând, PSD condiţionează participarea de acum la şedinţele Coaliţiei de următoarele lucruri. Unu, adoptarea unui pachet pentru eliminarea privilegiilor, asta incluzând pensii speciale, reduceri de agenţii, atât la nivel central cât şi la nivel judeţean. Pentru că avem, de exemplu, foarte multe direcţii regionale care nu-şi mai au rostul (…) reducerea numărului de membri în Consiliurile de Administraţie, reducerea indemnizaţiilor şi toate lucrurile pe care dumneavoastră le ştiţi legate de eliminarea privilegiilor. În momentul în care aceste lucruri vor fi adoptate, PSD-ul revine la şedinţele coaliţiei”, a declarat Grindeanu, luni, după şedinţa conducerii PSD.
De asemenea, social-democraţii cer întâlniri cu ministrul Finanţelor, ”pentru a vedea o execuţie la zi a bugetului de stat şi pentru a discuta despre rectificarea de buget”.
”Este absolut necesar să vorbim despre continuarea investiţiilor mari şi mici, fie că vorbim de investiţiile în autostrăzi, spitale şi toate obiectivele mari, fie că vorbim de Anghel Saligny şi de CNI. De asemenea, tot legat de buget şi de rectificare, trebuie să discutăm despre ceea ce înseamnă măsuri care, din perspectiva noastră, ar trebui regândite pe zona de educaţie”, a mai declarat Grindeanu.
Potrivit liderului PSD, abia după ce ”vor fi asigurate finanţări pentru Anghel Saligny şi pentru investiţii, vom trece la etapa treia, cea legată de pachetul de măsuri despre care se tot discută, pe sănătate, pe administraţie, pe măsuri fiscale”.
În plus, Grindeanu susţine că cel de-al doilea pachet de măsuri trebuie să prevadă relansarea economiei şi reindustrializarea României.
”Astea sunt condiţiile pe care PSD-ul le are astăzi. Astea sunt condiţiilor care au fost, sau punctul de vedere, care au fоst adoptate în unanimitate de către colegii mei, astăzi, la propunerea mea, în şedinţa biroului”, a mai declarat Grindeanu.
Întrebat dacă, în aceste condiţii, coaliţia este în stand-by, liderul interimar al PSD a declarat: ”Aşteptăm cât mai rapid să fie adoptat, mâine dacă se poate, acel pachet de eliminare a privilegiilor şi am detaliat, după care vom avea aceste întâlniri sau în timpul acesta vom avea această întâlnire cu Ministerul de Finanţă pentru a discuta despre investiţii, despre execuţia la zi, despre Anghel Saligny, despre marile proiecte, despre educaţie, fiindcă e vorba şi de un efort bucetar şi în acea zonă, după care vom reveni”.
Când i s-a atras atenţia că nu există bani pentru Programul Anghel Saligny, Grindeanu a afirmat: ”Eu cred că trebuie să discutăm cu datele şi ştiu că trebuia să discutăm cu datele pe masă. În acest moment am enunţat foarte clar care sunt priorităţile PSD”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.