Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că măsurile din pachetul de solidaritate trebuie să fie prinse în bugetul pe 2026. El a menţionat că, pentru pachetele de reformă a administraţiei şi relansare economică aşteaptă din partea Guvernului să vină cu procedura pe care doreşte să o aplice şi că nu are un răspuns dacă acestea pot fi adoptate prin Ordonanţă de urgenţă. Potrivit lui Grindeanu, bugetul pe 2026 ar urma să fie trimis în Parlament la finalul lunii, ceea ce este foarte târziu.
”Acestea sunt măsuri care trebuie să fie prinse în buget, cele legate de solidaritate. Deci nu va fi un pachet asumat în Parlament, sunt măsuri finanţate prin bugetul de stat. Dacă vă referiţi la pachetele de administraţie locală şi centrală plus pachetul de reforme, în acest moment suntem, aşa cum bine ştiţi, închişi cu negocierile pe tot, într-un final şi aşteptăm din partea Guvernului să vină cu procedura pe care doreşte să o aplice”, a spus preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, despre măsurile anunţate de PSD după şedinţa Consiliului Politic Naţional, şi cuprinse în pachetul de solidaritate.
El a arătat că nu are un răspuns până acum dacă se poate ca cele două pache de reformă, a administraţiei şi de relansare economică, să fie adoptate prin ordonanţă de urgenţă.
”Dacă se poate a fi aprobate prin ordonanţă de urgenţă, nu avem nimic împotrivă. Ambele, concomitant”, a adăugat el.
Despre calendarul adoptării bugetului pe 2026, preşedintele PSD a arătat că aici actorul principal e Ministerul Finanţelor.
”A avut loc o primă discuţie, cu toate ministerele. S-au dat, dacă nu mă înşel, săptămâna trecută, limitele bugetare pe fiecare minister în parte. Eu cred că pe finalul acestei luni ar trebui să-şi termine procedurile. Târziu, dar ar trebui să-şi termine procedurile Ministerul de Finanţe şi să vină cu bugetul în Parlament”, a explicat Grindeanu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







