Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri seară, la Palatul Victoria, că în evaluarea privind Guvernul şi măsurile din programul de guvernare s-a trecut la nerealizări dezvoltarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă, afirmând că România este în Uniunea Europenă şi trebuie să respecte sancţiunile pe care blocul comunitar le-a impus Rusiei. ”Poate domnul Vâlcov şi ceilalţi ştiu altceva. Şi de asta trebuie să plec, probabil”, a spus prim-ministrul arătând că nu a aflat până în prezent cine a făcut parte din comisia de evaluare, în afară de Darius Vâlcov ”care nu mai e membru PSD”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vă citesc o măsură care în analiza domnului Vâlcov este nerealizată în aceste prime şase luni de guvernare: dezvoltarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă. Eu ştiu că încă suntem ţară a Uniunii Europene şi trebuie să respectăm sancţiunile UE. Poate domnul Vâlcov şi ceilalţi ştiu altceva. Şi de asta trebuie să plec, probabil (…) Guvernul PSD nu a dezvoltat, îmi asum”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Totodată, şeful Executivului a atras atenţia că pe lista nerealizărilor Executivului se află inclusiv măsuri anulate de liderul PSD, Liviu Dragnea, dar şi unele care au ca termen de implementare anul viitor.

”Rar mi-a fost dat să văd aşa ceva. La nerealizări sunt incluse două măsuri la care Dragnea a spus public că se renunţă: TVA zero la locuinţe şi TVA zero la publicitate. La fiscalitate-buget, 18 măsuri au termen în 2018, patru în trimestrele II şi III şi cinci nu au termen, sunt pe durata mandatului. Toate au fost trecute la nerealizările lui Grindeanu şi ale domnului Viorel Ştefan”, a explicat Grindeanu.

”La educaţie mi se reproşează mie şi ministrului că nu am făcut programe de dezvoltare şi formare a tuturor copiilor de la naştere şi până la majorat (…) La capitolul 18, punctul patru, promovarea procesului de extindere şi susţinere a ţărilor din Balcanii de Vest. Sincer, chiar în condiţiile în care în urmă cu câteva zile tocmai am fost în Croaţia, unde am vorbit despre modul în care putem promova ţările din Bacani, în condiţiile în care România va relua preşedinţia UE”, a mai spus Grindeanu.

Totodată, premierul a ţinut să sublinieze că atât el cât şi miniştrii au văzut pentru prima data evaluarea privind Executivul în timpul şedinţei CExN, lucru pe care îl consideră incorent, susţinând că raportul trebuia întocmit după consultări cu membrii Guvernului.

”Am văzut pentru prima dată această evaluare în această seară. Mi se pare că nu e o modalitate corectă. Evaluarea trebuia să fie făcută prin dialog cu mine, ca premier, şi în al doilea rând, cu fiecare ministru în parte ca să fie una cât se poate de loială. Cei mai mulţi miniştri nu au participat la acest tip de întâlniri şi au văzut această evaluare făcută de Darius Vâlcov, care nu mai e membru PSD. Chiar am crezut că există acea comisie celebră în PSD care analizează activitatea Guvernului. Nu am aflat nici azi şi nu ştiu să vă spun pe altcineva ca făcând parte din acea comisie, în afară de Vâlcov”, a mai spus Grindeanu.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.