Premierul interimar Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că speră ca Secretariatul General al Guvernului (SGG) ”să găsească o soluţie până mâine”, pentru a trimite în numele Executivului o solicitare la Curtea Constituţională prin care să se găsească o modalitate ”de a proteja dreptul parlamentarilor de a-şi exprima votul fără nicio constrângere”, precizând că ”spectacolul” de la votarea moţiunii de cenzură nu ar trebui să se mai întâmple în Parlamentul României şi că votul trebuie să fie secret.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ce s-a întâmplat la moţiunea de cenzură, acel spectacol cu rânduri de filtre şi cu arătatul votului, nu ar trebui să se mai întâmple în Parlamentul României. Este o chestiune care ţine şi de lege şi de demnitate şi de onoare. I-am rugat pe cei de la Secretariatul General, poate găsesc o soluţie până mâine, de a face o solicitare la Curtea Constituţională, în numele Guvernului, prin care să găsim o modalitate de a proteja dreptul parlamentarilor de a-şi exprima votul fără nicio constrângere. Votul trebuie să fie secret”, a declarat Sorin Grindeanu.

El şi-a exprimat speranţa că se va găsi o soluţie ”să se spună «stop» acestor practici, mai ales în Parlamentul României”.

”Sper să găsească o soluţie. Repet, pentru viitor, pentru ce va fi după. E bine pentru sănătatea democraţiei noastre să avem aşa ceva. Dacă nu vor găsi cei din Secretariatul General până mâine, poate că viitoarea echipă guvernamentală va găsi o soluţie prin care să sesizăm Curtea şi să se spună «stop» acestor practici, mai ales în Parlamentul României”, a subliniat Grindeanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.