Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că generalul Gabriel Stătescu, trecut în rezervă săptămâna trecută din SRI, a fost numit consilier de stat IT cyber security şi a fost ales pe criterii de competenţă, fiind “un specialist cu viziune în acest domeniu”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat despre numirea lui Gabriel Stătescu în funcţia consilier de stat, la scurt timp după ce a fost trecut în rezervă din Serviciul Român de Informaţii, primul-ministru a spus că acesta a fost ales "pe criterii de competenţă”.

"Nu este consilier de stat pe siguranţă naţională apărare sau securitate naţională. Eu cred că în perioada umătoare provocarea este legată de sistemul IT, acest sistem s-a dezvoltat insular. Este nevoie de un om care să aibă o viziune pe acest sistem. Este un specialist care are viziune în acest domeniu. Este consilier de stat IT cyber security. Îl cunoşteam din perioada când am fost ministru al Comunicaţiilor”, a spus Sorin Grindeanu.

Potrivit unei decizii publicate luni în Monitorul Oficial, Gabriel Stătescu a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru.

În 8 martie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă, la propunerea directorului SRI, a generalului de brigadă cu o stea Gabriel Stătescu.

Gabriel Stătescu a condus Direcţia de comunicaţii şi tehnologia informaţiei din SRI. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.