Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, luni, că, pentru a face paşi înainte, în discuţiile pentru formarea unui nou guvern, cei care au pus garduri, restricţii, trebuie să le ridice, dacă nu vor să facă cu AUR. El a menţionat că PSD a spus de la început că nu va vota un guvern din care nu face parte.
"Acordul respectiv am spus că îl semnez, n-am niciun fel de problemă. Era unul sau două puncte legate de o chestiune la care şi ei au fost de acord, că erau prea multe, sau depăşeau un cadru normal. După care s-a inventat această treabă cu Siegfried Mureşan, cu un concurs între mine şi Mureşan. Eu nu fac aşa ceva şi mă interesează aşa ceva. Păi aşa s-a transformat totul într-un concurs…Noi am spus de la început că noi nu votăm un guvern din care nu facem parte. Despre ce vorbim? Adică din cele două variante, nu rămânea decât una în viitoare", a spus Sorin Grindeanu, la Digi24, despre ultimele negocieri pentru formarea guvernului şi anunţul lui că va semna un acord politic iar PSD va prelua guvernarea.
El a menţionat că, în acest moment, avem un guvern care face şedinţe de guvern unde aprobă steme de comune, eventuale exproprieri, lucruri pe care le face, conform legii, un guvern cu puteri limitate.
"Eu cred, ca să facem paşi înainte, cei care au pus garduri, restricţii, trebuie să le ridice, dacă nu vor să facă cu AUR. Noi am spus că nu facem. Dacă voiam să facem acest lucru, ne duceam simplu la Cotroceni cu 233 desemnături şi arătam că avem o majoritate, exact ceea ce a cerut preşedintele. Nu noi am pus, să spunem, restricţii", a subliniat Grindeanu.
Preşedintele PSD a menţionat că a discutat în acest weekend cu Kelemen Hunor.
"Dacă există acest guvern de armistiţiu din care să facă parte PSD, PNL şi UDMR, să spunem, PNL-ul trece peste hotărârile pe care le-a dat până acum? Şi atunci, dacă trece şi e corect, nu e mai bine ca dovadă de bună credinţă şi ca să mă convingă că nu e un alt scenariu pe care îl abandonează după 24 de ore, aşa cum a făcut cu toate celelalte scenarii de până acum, să dea acea hotărâre în care spune: Dom'le, ne aşezăm la masă şi vedem dacă avem acest guvern", a mai spus liderul social-democraţilor.




























