Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni despre aprobarea proiectelor prioritare de către Executiv că este aproape imposibil, la câteva mii de proiecte, să vii pentru fiecare în parte cu memorandum în guvern, iar colegii săi vor încerca să deblocheze această situaţie, să nu stea blocaţi într-un minister, la MIPE, ci să se găsească mecanisme la ministerul Dezvoltării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liderul interimar al PSD a fost întrebat cu ce amendamente vor merge şefii de Consililii Judeţene şi primarii la discuţiile cu premierul Ilie Bolojan ”Ştiu că UNCJR-ul şi AMR-ul, Asociaţia Municipilor, vin cu reglementări mai clare, mai transparente pe ceea ce înseamnă actul de decizie pentru investiţiile care au contracte deja semnate. De fapt, aici e mare problema. Toată lumea este de acord că cele care nu au contracte semnate până astăzi trebuie să fie eliminate. Dacă patru ani de zile n-ai fost în stare să-ţi semnezi un contract, de când s-a aprobat PNRR-ul, din 2021 până acum, la jumătatea anului 2025, cum să mai credem că se poate într-un an să şi semnezi contractul şi să şi finalizezi acea investiţie? Deci aici, toată lumea este de acord, nu avem nuanţă. Acele investiţii trebuie să fie eliminate”, a precizat Grindeanu.

Preşedintele interimar al PSD a mai spus că avem un PNRR care a fost aprobat cu o valoare totală iniţial undeva în jur de 28 de miliarde şi avem investiţii sau tot ceea ce ţine de PNRR, nu doar investiţii, în sumă totală de 48 de miliarde.

”Între timp, s-a redus PNRR-ul, din câte am înţeles de la domnul Pîslaru, cu vreo 6-7 miliarde. Deci avem suma totală de PNRR de 21 de miliarde euro, iar suma totală a proiectelor de 48 de miliarde. Este clar că avem o diferenţă de 27 de miliarde, care în acest moment, dacă nu facem reglementări, dacă nu facem prioritizări, toate apasă pe bugetul de stat”, a menţionat liderul PSD.

Grindeanu a vorbit şi despre prioritizarea pe proiectele care au deja contracte semnate şi transparentizarea deciziei.

”Vă spun ce au reclamat, în ghilimele, colegii mei. Este aproape imposibil, la câteva mii de proiecte, în perioada următoare, să vii pentru fiecare în parte cu Memorandum în guvern. Cine face lucrul ăsta? Adică e o chestiune birocratică care va duce la blocaj. Asta este o treabă pe care, după-masa aceasta, colegii, nu doar PSD, că înţeleg că e o delegaţie mai mare, vor încerca să o deblocheze, să nu stăm blocaţi într-un minister, în cazul ăsta, la MIPE, la domnul ministru Păslaru, ci să găsim mecanisme care deja funcţionează, de exemplu, la Dezvoltare”, a explicat Sorin Grindeanu.

Grindeanu a menţionat că speră ca aceste lucruri să fie deblocate astăzi.

Despre pragul pentru investiţii până în 30%, Grindeanu a spus că este o chestiune relativă în forma ordonanţei iniţiale.

”De ce? Vă dau un exemplu, poţi să ai o investiţie care, în acest moment, e la stadiul de 50%, dar e o investiţie mare, cu un grad mare de risc în a fi terminată până la jumătatea anului viitor, până în august, şi poţi să ai investiţii până în 30% acum, în grad de execuţie, dar mici, la care, în mod evident, în 2-3 luni poate să fie terminată. Şi atunci, de aia noi am cerut să fie evaluate proiect cu proiect. Iar acest lucru se poate face la Ministerul Dezvoltării”, a spus Grindeanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.