Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea afirmă că „titularii de reformă” - cunoscuţi în proiectele europene drept „beneficiari de proiect”, cei care vor putea accesa fonduri prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) - ar putea fi nu doar entităţi publice, ci şi organizaţii neguvernamentale sau companii. El susţine că a primit „idei excelente” din partea zonei private care se pretează accesării de fonduri prin PNRR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cristian Ghinea afirmă că „titulari de reformă”  –entităţile care vor putea accesa fonduri prin PNRR – vor putea fi nu doar ministere, agenţii, primări, Consilii Judeţene, ci şi entităţi din zona privată.
„Am decis să fie şi entităţi private care să-şi asume parte din aceste ţinte, că vorbim de ONG-uri, că vorbim de companii, vedem. Dacă eu îmi propun, de pildă, să am trasee ecologice în munţi şi nu găsesc Consilii Judeţene sau primării dornice, pot să vorbesc cu nişte ONG-uri care îşi asumă, care au proiecte, care au parteneriate cu Romsilva, cu cine are terenurile, să le dau lor bani pentru chestiunea asta. Am primit idei excelente de la ONG-uri”, a declarat Cristian Ghinea într-un interviu acordat Europa Fm. 
El a dat un exemplu în acest sens, construirea drumului care în proiect se numeşte Via Trasilvanica, drum de o mie de kilometri, destinat traseelor de biciclete, care ar urma să plece din Maramureş şi să ajungă în Banat.
”E o tendinţă la ministere să zică: Dă-mi mie banii, fac eu tot! Şi am vrut să descurajez foarte explicit chestia asta. Deci ministerele sunt doar cele care reglementează, care schimbă legislaţia, nu trebuie să cheltuie ele bani singure ”, a mai explicat Cristian Ghinea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.