George Simion: Mai avem puţin şi ajungem să guvernăm singuri, şi e o problemă de timp, o problemă de timp

George Simion: Mai avem puţin şi ajungem să guvernăm singuri, şi e o problemă de timp, o problemă de timp

Preşedintele AUR, George Simion, se arată convins că ”e o problemă de timp” până când formaţiunea pe care o conduce va ajunge să guverneze. El afirmă că discuţiile avute de oficialii AUR cu reprezentanţi ai investitorilor străini au arătat că ”nu are nimeni nicio problemă cu venirea AUR la guvernare”.

”Noi nu putem vota pentru că vor unii şi alţii, stăpânii domnului Peia şi ai altora, guverne din care nu facem parte. (...) Eu sunt bucuros că, în aceste cinci luni, decât să îl avem pe Ilie Bolojan premier deplin, că l-am demis în mai. Eu zic că decât un premier Bolojan, mai bine fără niciun premier, măcar nu vor putea face cheltuieli nesăbuite. Singura soluţie pe care noi o vedem pentru a stabiliza ţara, pentru a lua măsuri de redresare economică, pentru a ne normaliza şi noi (...) este să avem un guvern pe patru ani cu o majoritate parlamentară în spate”, a afirmat George Simion, la TVR 1, marţi seară.
 
El a susţinut că oficialii AUR au discutat cu investitori străini şi au constatat că ”nu are nimeni nicio problemă cu venirea AUR la guvernare”.
 
De altfel, George Simion s-a arătat convins că AUR va ajunge la guvernare.
 
”Astăzi mai avem puţin şi ajungem să guvernăm singuri, şi e o problemă de timp, o problemă de timp. Sunt două luni, sunt cinci luni, sunt doi ani, eu prefer să mă concentrez pe ceea ce vom face pentru români”, a mai afirmat George Simion.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră