Preşedintele PSD Bucureşti Gabriela Firea a afirmat duminică, într-o conferinţă de presă, că PSD „a dezamăgit de multe ori” publicul care îl susţine şi că ea îşi menţine sprijinul pentru tandemul Marcel Ciolacu – Paul Stănescu pentru conducerea PSD, spunând despre cei doi că sunt „ataşaţi valorilor naţionale, buni români şi oneşti”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am citit şi eu anumite comentarii şi interpretări. Eu susţin această echipă de conducere. (...)  Cred că nu este momentul acum să se reaprindă o scânteie a unui conflict în echipa noastră. (...) Din moment ce mi-am declarat susţinerea pentru această formulă de conducere cu domnul Ciolacu preşedinte şi domnul Paul Stănescu secretar general, nu pot să mă mişc precum vântul sau valurile mării, poate data viitoare, peste cinci ani, peste zece ani”, a declarat Firea.
Întrebată dacă va candida pentru o altă funcţie de conducere în PSD, Firea a spus că nu ţine neapărat să facă acest lucru. 
„Voi discuta cu colegi mei. Nu ţin neapărat, am trecut şi prin perioada să fiu simplu membru de partid şi nu s-a întâmplat nimic rău, ba aş spune dimpotrivă” a declarat Firea 
Aceasta a amintit de perioada de aproximativ un an în care partidul a fost condus de Liviu Dragnea, iar ea nu a deţinut o funcţie de conducere în PSD, în acest context ea amintind că numeroşi membri şi simpatizanţi ai partidului nu au fost de acord cu decizii luate de conducerea PSD şi au susţinut-o.

Conducerea colectivă interimară a Partidului Social Democrat a decis marţi organizarea unui congres al formaţiunii înainte de alegeri. 

”S-a luat decizia ca să nu se intre în niciun fel de alegeri fără să existe o conducere aleasă a PSD. Cu certitudine, Congresul se va organiza la o dată apropiată în timp”, a declarat, marţi, Lucian Romaşcanu, purtător de cuvânt alpartidului, după întrunirea conducerii colective interimare a PSD.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.