Generalul Dorin Ioniţă a fost găsit, vineri, împuşcat în cap într-un imobil pe care-l deţine în localitatea Păuleşti din judeţul Prahova. Lângă cadavrul său, anchetatorii au găsit un pistol, care, din primele verificări, era deţinut legal. În urmă cu o zi, generalul a fost acuzat că a agresat o femeie, fiind emis ordin de protecţie provizoriu.
UPDATE: ”La data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 20:17, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Voluntari au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către un bărbat. Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului şi au efectuat verificări, iar în urma completării formularului de evaluare a riscului a fost stabilit un risc iminent pentru victimă, respectiv o femeie de 46 de ani”, a transmis, vineri dimineaţă, IPJ Ilfov.
Sursa citată a precizat că a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile, prin care au fost dispuse măsurile legale pentru protejarea persoanei vătămate, inclusiv obligaţia bărbatului de a păstra o distanţă minimă de 200 de metri, faţă de aceasta.
”În cursul nopţii, în jurul orei 01:24, poliţiştii au fost sesizaţi de o altă femeie, de 60 de ani, care a relatat faptul că soţul său, cunoscut ca deţinător legal de armă, ar fi plecat de la domiciliu având asupra sa un pistol. Poliţiştii au dispus de îndată măsuri pentru identificarea şi localizarea bărbatului, precum şi pentru prevenirea oricărui pericol la adresa acestuia sau a altor persoane”, menţionează poliţiştii.
Vineri dimineaţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov a fost informat cu privire la faptul că bărbatul a fost găsit decedat de către o rudă, într-un imobil din judeţul Prahova.
Cercetările sunt desfăşurate de poliţişti, sub supravegherea unui unităţii de parchet competente, pentru stabilirea pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanţelor în care a avut loc evenimentul.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Surse judiciare au declarat, vineri, pentru News.ro, că generalul Dorin Ioniţă, care are domiciliul în Voluntari, a fost găsit împuşcat în cap într-un imobil pe care-l deţine în localitatea Păuleşti din judeţul Prahova.
Lângă cadavrul său, anchetatorii au găsit un pistol, care, din primele verificări, era deţinut legal.
Deşi ancheta este doar la început, sursele citate afirmă că nu există suspiciuni cu privire la deces, fiind, cel mai probabil, o sinucidere.
Cumnatul bărbatului a sunat la 112, după ce nu a mai putut lua legătura cu el, soţia generalului fiind la Bucureşti. Motivele gestului par a ţine de un conflict familial.
Generalul a coordonat parada militară de la 1 Decembrie 2019.
El a fost, între 5 septembrie 2017 - 31 iulie 2023, comandant al Comandamentul Forţelor Întrunite ”General Ioan Emanoil Florescu’’.
Potrivit datelor transmise de Ministerul Apărării cu ocazia paradei de la 1 Decembrie 2019, generalul-maior Dorin Ioniţă şi-a început cariera militară ca elev al Liceului Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza.
A urmat cursuri de comandă şi stat major, precum şi cursuri de specialitate la instituţii de învăţământ militar din ţară şi din străinătate. S-a specializat în în acţiuni militare în cadrul ONU şi Securitate şi cooperare europeană, urmând cursuri de perfecţionare în Olanda şi Germania.
A îndeplinit funcţia de şef al Direcţiei instrucţie şi doctrină din Statul Major General şi de Comandant al Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre.
Generalul-maior Dorin Ioniţă a îndeplinit o misiune în cadrul ONU, în Africa, în Republica Democratică Congo, ca observator militar (Misiunea MONUC) şi a fost Ofiţer de legătură şi planificare operaţii în Comandamentul Operaţional Interforţe, Misiunea "Iraqi Freedom" din Irak.
”Succesul paradei militare naţionale s-a datorat şi generalului-maior Dorin Ioniţă, care a coordonat cu eficienţă, profesionalism şi mult tact toate aspectele ce au ţinut de organizarea paradei naţionale, inclusiv antrenamentele pentru defilare”, transmitea Ministerul Apărării în 2 decembrie 2019.




























