Preşedintele USR, Dominc Fritz, a afirmat, sâmbătă, că, dacă legea privind pensiile magistraţilor este declarată neconstituţională, ”este foarte greu de continuat dacă există o îndoială aşa de mare despre baza constituţională pe care acest Guvern ia decizii”.
Dominic Fritz a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, dacă Guvernul ar trebui să plece în cazul în care legea privind pensiile magistraţilor este declarată neconstituţională.
”Eu cred că judecătorii la Curtea Constituţională au ajuns acolo într-un proces de nominalizare, inclusiv recent, unde, într-un vot deschis - nu este un secret - PSD a nominalizat un candidat, UDMR a nominalizati un candidat şi noi chiar am votat aceşti candidaţi. Dacă aceşti judecători care au primit recent încrederea colegilor acuma consideră că ceea ce face acest guvern nu este constituţional, într-adevăr,cred că este foarte greu de continuat dacă există o îndoială aşa de mare despre baza constituţională pe care acest Guvern ia decizii”, a răspuns Dominic Fritz.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În 8 septembrie, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că, dacă reforma pensiilor ocupaţionale nu rezistă la Curtea Constituţională, atunci legitimitatea acestui guvern dispare.
El a precizat că Executivul a ţinut cont de toate aspectele din trecut legate de reforma sistemului.
Curtea Constituţională va dezbate, în 24 septembrie, legea privind pensiile magistraţilor, alături de celelalte legi din pachetul doi de măsuri pentru reducerea deficitului adoptat de Guvern.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.