Fostul deputat PSD de Neamţ Ionel Arsene, actual preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, a fost reţinut joi pentru 24 de ore pentru trafic de influenţă, anunţă DNA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2018, a inculpatului Arsene Ionel, la data faptelor deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă", transmite DNA.

Acesta este acuzat că în 2013, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro "pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală".

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari. 

Lui Ionel Arsene i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, iar vineri va fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.