Liderul PNL Florin Cîţu a afirmat că a fost decis la nivelul coaliţiei ca acolo unde există preşedinte al Consiliului Judeţean de la un partid va şi prefect de la acelaşi partid, iar în Capitală funcţia de prefect va reveni PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Unde este preşedinte al Consiliului Judeţean va fi şi un prefect de la acelaşi partid. Poate să existe una sau două excepţii, dar asta este regula de bază. Aceasta a fost regula la care s-a ajuns până la urmă, vom încerca să compensăm în celelalte filiale cu alte funcţii. Există peste 140 de funcţii, numiri politice care vor fi făcute şi atunci cine nu ia prefect va avea o altă funcţie - secretar de stat şi aşa mai departe”, a explicat Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a coaliţiei la Parlament.
 
Preşedintele liberalilor a mai spus, despre excepţiile de la această regulă, că acestea trebuie mai întâi discutate, iar apoi vor fi anunţate.
 
 
„Este nominalizarea pe care o face PSD”, a adăugat Florin Cîţu, referiotr la prefectul Capitalei.
 
El a mai explicat că la Cluj va fi un prefect din partea PNL.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.