Premierul Florin Cîţu a declarat, chestionat dacă există tensiuni în coaliţie între PNL şi USR-PLUS pe tema bugetului şi de aceea a avut loc întâlnirea liderilor coaliţiei cu preşedintele Iohannis marţi, că nu sunt astfel de tensiuni, iar Guvernul vrea să construiască un buget sustenabil pentru intervalul 2021 - 2024. Şeful Executivului a adăugat că nu este o nouta faptul că toate ministerele cer mai mulţi bani, însă e bine că au proiecte de investiţii şi că există interes.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nu, nu există tensiuni. Există doar ceea ce am cerut şi o să livrăm şi anume reformă. Nu există nicio tensiune. Vom face un buget sustenabil pentru perioada 2021-2024. Toate ministerele cer mai mulţi bani, dar nu e ceva nou. E ceea ce am văzut şi anul trecut, dar e bine că au proiecte de investiţii, că există interes, dar până la urmă trebuie să prioritizăm resursele”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului dacă există tensiuni între liderii PNL şi USR-PLUS privind bugetul pentru 2021. 

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire marţi seara cu liderii coaliţiei de guvernare la Vila Lac, au declarat surse politice pentru News.ro. La întâlnire participă premierul Florin Cîţu, preşedintele PNL Ludovic Orban, vicepremierul Dan Barna, precum şi liderul UDMR Kelemen Hunor, au adăugat sursele citate. 

De asemenea, preşedintele Iohannis a avut luni o şedinţă de lucru la Palatul Cotroceni, cu şeful Executivului Florin Cîţu şi ministrul de Finanţe Alexandru Nazare.

Şeful statului a avut o primă întâlnire în acest an cu liderii coaliţiei de guvernare pe 6 ianuarie. Discuţiile de atunci au vizat priorităţile de guvernare din perioada următoare şi bugetul pentru 2021.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.