Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, aflat în vizită în SUA, s-a întâlnit cu un înalt oficial din cadrul Departamentului de Comerţ cu care a discutat despre extinderea schimburilor comerciale între cele două state. De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre situaţia de securitate din regiune şi sancţiunile impuse Rusiei. Florin Cîţu este de părere că trebuie oprită finanţarea Rusiei în toate domeniile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

”Am avut o întâlnire cu un înalt oficial din cadrul Departamentului de Comerţ pentru comerţul internaţional, Marisa Lago. Am fost de acord că sunt necesare sancţiuni economice mai dure împotriva Rusiei. Trebuie oprită finanţarea Rusiei în toate domeniile. Am transmis angajamentul României pentru creşterea la 2,5% din PIB a cheltuielilor de apărare şi intensificarea cooperării cu SUA pentru dezvoltarea capabilităţilor forţelor armate române”, a scris, luni, pe Facebook, Florin Cîţu.  

Potrivit acestuia, SUA susţin aderarea României la OECD, în clubul naţiunilor dezvoltate. 

”Oficialul american ne-a reiterat susţinerea pentru proiectele SMR (reactoare modulare mici) şi pentru iniţiativa celor 3 mări. Un alt subiect a fost interesul investitorilor americani pentru România. Urmează o perioadă bună pentru toţi românii, prin investiţiile care vor veni în România”, a mai transmis Cîţu.  

Preşedintele Senatului a discutat şi despre extinderea schimburilor comerciale între România şi SUA, despre aplicarea politicilor echitabile de comerţ pentru antreprenorii şi companiile româneşti, într-un mediu corect şi predictibil. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.