Preşedintele PNL Florin Cîţu a delcarat, luni, la Parlament, despre măsurile propuse de PSD pentru a-i ajuta pe consumatorii casnici şi din economie, în urma majorării facturilor la energie, că va susţine orice reduceri de taxe care se aplică unitar în toată economia şi că nu este de acord să se reducă TVA-ul doar pentru un anumit sector. Liderul PNL a mai spus că, în opinia sa, de economist, prin astfel de măsuri ”nu vom face decât să creştem profiturile unor companii” şi că ”va fi foarte greu să vedem o scădere a preţurilor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu sunt de acord să reduci TVA doar pentru un anumit sector, pentru că atunci creezi un avantaj necompetitiv, necinstit unui anumit sector, versus alte sectoare şi eu nu sunt de acord”, a spus Cîţu, la Parlament.

Preşedintele PNL a arătat că el nu este de acord să se vină cu măsură doar pentru un anumit sector, pentru că atunci se creează ”tot felul de distorsiuni în economie” şi economia nu poate să funcţioneze aşa pe termen lung, iar acest lucru s-a văzut în ultimii ani.

”Încercăm să rezolvăm o problemă aici, şi apar alte probleme în economie”, a spus el, precizând că se poate veni cu o măsură de reducere a TVA la zero.

”Vă spun, nu vom face decât să creştem profiturile unor companii. Va fi foarte greu să vedem o scăcere a preţurilor, dar asta este opinia mea de economist”, a mai afirmat Florin Cîţu, precizând că, în calitatea lui de preşedinte al PNL, va susţine orice reduceri de taxe care se aplică unitar în toată economia.

Despre românii care au primit facturi de mii de lei la energie, Florin Cîţu a arătat că trebuie aplicate măsurile aflate în vigoare acum şi care duc la o reducere de 33% a facturilor la energie.

”Aici iar trebuie văzut dacă aceste măsuri au fost aplicate corect sau nu de către sistemul energetic şi de către furnizori şi plecăm de acolo. Întâi trebuie să avem o imagine clară a ceea ce avem astăzi în economie”, a mai precizat Cîţu, menţionând că ”trebuie să ne uităm că aceste preţuri s-au majorat în toate Europa, iar astfel de măsuri nu ajută decât pe termen scurt populaţia, dar trebuie să găsim şi măsuri pe termen mediu şi lung”.

Preşedintele PNL a mai arătat, întrebat despre facturile imense primite de unele spitale sau şcoli, că ”aceleaşi provocări au existat şi în pandemie, când nu existau bani, aproapte 6 miliarde de lei, pe care i-a suplimentat şi a făcut rost de ei pentru a plăti cheltuielile din sănătate”.

”Este o problemă pe care trebuie să o rezolvăm, să o rezolve Guvernul, dar întâi trebuie să vedem care sunt problemele de rezolvat, păstrând acest cadru al bugetului”, a explicat Cîţu.

Despre schimbarea conducerii ANRE, Florin Cîţu a arătat că în Parlament trebuie văzute rapoarte de activitate ale acestor instituţii.

”Cred că Parlamentul României trebuie să se uite mai atent atunci când analizează rapoartele de activitate, nu doar pentru ANRE ci pentru toate instituţiile pe care le are sub control”, a afirmat Cîţu, arătând că, dacă s-ar analiza mai bine aceste rapoarte, nu am mai ajunge la astfel de situaţii. Florin Cîţu a mai spus că, ”în România, dacă în 30 de ani nu investeşti în energie şi mai şi reduci din capacităţile de producţie, era normal la un moment dat să ai probleme”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.