Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea preşedintelui american Donald Trump de a elibera motorină din rezerve, pentru a reduce preţurile şi necesarul de importuri de combustibil din SUA, transmite Reuters.
Contractele futures pentru petrolul Brent au scăzut cu 1,80 dolari, sau cu 1,76%, la 100,50 dolari pe baril, în timp ce petrolul american West Texas Intermediate (WTI) a pierdut 2,02 dolari, sau 2,18%, până la 90,85 dolari pe baril. Pe ansamblul săptămânii, Brent a înregistrat un declin de aproximativ 2,84%, iar WTI de 1,54%.
Statele Uniunii Europene au convenit asupra unei propuneri franceze de eliberare a unor cantităţi suplimentare de motorină din rezerve, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu discuţiile. ”Europa tocmai a acceptat să elibereze o cantitate masivă din rezervele sale importante de motorină”, a scris Trump pe Truth Social.
Guvernele europene au luat decizia după ce au discutat o propunere a Franţei privind eliberarea a 50 de milioane de barili de motorină de către statele europene şi a 50 de milioane de barili de ţiţei de către membrii Agenţiei Internaţionale pentru Energie, potrivit unor surse citate de Reuters. O parte din motorina europeană ar urma să fie pusă pe piaţă într-un interval de 20 de zile.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a condus vineri o videoconferinţă cu liderii G7. Nu era clar imediat dacă statele G7 au convenit asupra cantităţilor de combustibil propuse de Franţa.
Decizia intervine după ce Trump a declarat anterior că analizează posibilitatea interzicerii exporturilor americane de motorină. Phil Flynn, analist senior la Price Futures Group, a afirmat că Europa este deosebit de vulnerabilă la o astfel de măsură, deoarece ar fi una dintre regiunile cele mai afectate de o eventuală oprire a exporturilor americane.
Ole Hansen, şeful strategiei pentru mărfuri la Saxo Bank, a apreciat că evoluţia arată că principala problemă a pieţei energetice nu mai este disponibilitatea ţiţeiului, în condiţiile redresării fluxurilor din Orientul Mijlociu, ci oferta de produse rafinate, limitată de capacitatea şi producţia mai reduse ale rafinăriilor din Orientul Mijlociu şi Rusia.
Preţurile petrolului au crescut joi, după ce Reuters a relatat că rafinăriile chineze au suspendat exporturile de produse petroliere pentru luna octombrie, pentru a proteja stocurile interne. Cotaţiile au fost susţinute şi de informaţiile potrivit cărora SUA intenţionează să trimită un al treilea portavion şi până la 10.000 de militari suplimentari în Orientul Mijlociu.
Barclays a apreciat că, în pofida îmbunătăţirii fluxurilor de ţiţei din Orientul Mijlociu, fundamentele pieţei fizice rămân solide, iar stocurile continuă să scadă. Banca şi-a majorat estimarea pentru preţul Brent în trimestrul al patrulea cu 20 de dolari, la 115 dolari pe baril, şi prognoza pentru întregul an 2026 la 100 de dolari pe baril.
Pe partea de ofertă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ucraina a atacat în ultimele 24 de ore instalaţii petroliere din regiunile ruse Samara şi Volgograd.




























