Turcia: şeful arbitrilor a fost plasat în arest preventiv

Turcia: şeful arbitrilor a fost plasat în arest preventiv

Şeful arbitrilor de fotbal din Turcia şi alte patru persoane au fost plasate în arest preventiv, în cadrul unui caz care zguduie întreaga Federaţie Turcă de Fotbal (TFF), a relatat, sâmbătă, agenţia de presă Anadolu.

Ferhat Gündogdu, preşedintele Comitetului Central al Arbitrilor (MHK) al Federaţiei Turce de Fotbal (TFF), şi alte şase persoane au comparut vineri în faţa unui judecător, la Tribunalul Caglayan din Istanbul, pentru a răspunde acuzaţiilor de manipulare a procesului de gestionare a arbitrilor.

Aceştia sunt acuzaţi, printre altele, de „falsificarea documentelor oficiale”, „abuz de încredere” şi „obţinerea ilegală de date cu caracter personal”. Judecătorul a dispus arestarea preventivă a cinci dintre aceştia şi a acordat eliberarea condiţionată celorlalţi doi, a precizat Anadolu.

Federaţia se află într-o situaţie delicată

Este vorba despre cel mai recent scandal care zguduie fotbalul turc, la un an după ce TFF a suspendat 149 de arbitri pentru implicare în pariuri ilegale.

Joi seara, poliţia specializată în combaterea pariurilor ilegale şi a criminalităţii legate de sport l-a reţinut, de asemenea, pe Yasin Kol, arbitru din Süper Lig, prima divizie turcă, şi pe un arbitru asistent, potrivit presei.

Ministrul Justiţiei, Akin Gurlek, a declarat că procurorii examinează „acuzaţiile de ingerinţă în stabilirea clasamentelor arbitrilor, în desemnări (pentru meciuri, n.r.), în procesele de evaluare şi numire, precum şi în examenele” de verificare a cunoştinţelor privind regulamentul.

În cadrul percheziţiilor, poliţia a verificat, printre altele, sala de arbitraj video (VAR) de la sediul TFF din Istanbul. Potrivit unor observatori, ancheta ar avea legătură cu scandalul pariurilor de anul trecut şi ar putea viza federaţia. Aceste noi etape judiciare „par să fie continuarea anchetei din 2025 şi este probabil ca aceasta să continue”, a declarat pentru AFP jurnalistul sportiv Ayhan Sensoy. Autor în 2024 al unei cărţi pe această temă („Bahis Cukuru”, adică „Groapa pariurilor”), Sensoy se îndoieşte că actualii conducători ai fotbalului turc „au vreo şansă să rămână în funcţie”.

Deocamdată, Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) nu a făcut nicio declaraţie directă cu privire la aceste arestări. Înalţii săi responsabili urmau să se întoarcă sâmbătă în Turcia, după ce au asistat vineri seara, la Liège, la înfrângerea cu 3-0 a echipei naţionale în faţa Belgiei, într-un meci din Liga Naţiunilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor