Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, la Antena 3, că politicienii care au participat la protestele "neautorizate" din Piaţa Victoriei au o "responsabilitate morală" pentru violenţele care au avut loc în timpul manifestaţiilor.
"Cei care reprezintă domeniul politic şi au participat la aceste mitinguri neautorizate au de asemenea o responsabilitate morală pentru ceea ce se întâmplă în această seară", a spus ea.
Firea a adăugat că imaginile din Piaţa Victoriei "ne dau cu mulţi ani în urmă". Ea a făcut apel la protestatarii paşnici să se delimiteze de cei violenţi, "care în mod evident au venit pregătiţi pentru a ataca forţele de ordine şi instituţiile democratice".
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
"Suntem cu toţii în stare de alertă, comunicăm cu instituţiile responsabile în securitatea cetăţenilor din Capitală sau a celor care ne tranzitează oraşul, turişti, diplomaţi, alte persoane. Este regretabil tot ce se întâmplă. Nu asta înseamnă manifestaţie paşnică, să protestezi pentru un obiectiv, pentru o opinie", a spus ea.
Un grup izolat de câteva zeci de persoane din Piaţa Victoriei a aruncat cu sticle, cu torţe şi cu petarde spre jandarmi, care au intervenit cu gaze lacrimogene. Forţe de la Brigada Specială de Intervenţie şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au ajuns în Piaţa Victoriei, în urma incidentelor provocate de două grupuri izolate. Doi jandarmi şi doi protestatari au fost duşi, miercuri seară, la spital, în urma violenţelor din Piaţa Universităţii, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat, care a precizat că starea lor nu este gravă. Numărul manifestanţilor din Piaţa Victoriei din Capitală care, la un moment dat, ajunsese la 120.000 a început să scadă, ajungând acum la aproximativ o mie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...