Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, duminică seară, la România TV, că PNL a trimis Primăriei Bucureşti o solicitare pentru a autoriza organizarea unui miting în Piaţa Victoriei, sâmbăta viitoare, pentru susţinerea Guvernului tehnocrat, acţiune la care sunt aşteptate aproximativ 50.000 de persoane.
”Am primit la Primăria Generală a Capitalei o solicitare din partea PNL pentru a organiza un miting pe data de 22 octombrie, deci sâmbăta viitoare, între 8.00 şi 14.00, miting pentru susţinerea guvernului technocrat în Piaţa Victoriei (…), număr participanţi - circa 50.000 de persoane din Bucureşti şi din provincie”, a anunţat primarul Capitalei.
Ea a susţinut că în ziua desfăşurării mitingului vor fi blocate zonele Piaţa Victoriei, Aviatorilor, Kiseleff, Ion Mihalache, Titulescu, Calea Victoriei, Lascăr Catargiu.


























