Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă că din luna iulie, alocaţia pentru plasament creşte cu aproape 50%, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidenţiale se măresc de 5 ori. Astfel, sumele sunt între 580 de lei şi 1.338 lei, în funcţie de vârstă, faţă de între 366 de lei şi 844 de lei, cât erau până acum. Firea precizează că aceste sume nu au mai fost majorate de peste 8 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Copiii orfani sau cei daţi în grija statului de propriile familii au nevoie de tot sprijinul nostru. Am promis şi ne ţinem de cuvânt! Din luna iulie, alocaţia pentru plasament creşte cu aproape 50%, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidenţiale se măresc de 5 ori!”, spune ministrul. 
 
Gabriela Firea arată că miercuri au fost aprobate în şedinţa Guvernului României majorări ale sumelor, neschimbate de opt ani, pentru copiii aflaţi în grija statului. 
 
 
”Pentru cei 35.000 de copii aflaţi în grija asistenţilor maternali, a rudelor, a altor persoane sau în servicii rezidenţiale private, majorăm alocaţia de plasament, cu aproximativ 50%. Astfel, aceasta va ajunge de la 630 la 950 lei/lunar pentru copilul fără dizabilităţi şi de la 945 la 1425 lei/lunar pentru copilul cu dizabilităţi. Noua sumă a alocaţiei de plasament se va acorda începând cu luna iulie 2022”, spune Firea în postare. 
 
Ea arată că a reuşit majorarea, de cinci ori, a sumele alocate copiilor din centrele rezidenţiale pentru cheltuielile personale, banii de buzunar. Din iulie, suma creşte la 150 de lei. Până acum, cei 10.000 de copii primeau doar 28 de lei lunar, o nimica toată. 
 
”De asemenea, am actualizat şi sumele alocate copiilor aflaţi în aceste centre pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite sau manuale şi jucării”, mai precizează ministrul Familiei.
 
Din luna iulie, sumele sunt între 580 de lei şi 1.338 lei, în funcţie de vârstă, faţă de între 366 de lei şi 844 de lei, cât erau până acum. Aceste sume nu au mai fost majorate de peste 8 ani, menţionează ministrul Familiei. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.