Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat că singurii vinovaţi pentru proiectele majore blocate pentru Bucureşti sunt Nicuşor Dan, USR Bucureşti şi PNL Bucureşti şi a adăugat că numai primarii şi consilierii social-democraţi înţeleg cum trebuie administrat un oraş, prin reluarea investiţiilor în şcoli, spitale, redeschiderea şantierelor şi atragerea fondurilor europene pentru a dezvolta serviciile publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Bucureştiul trebuie salvat cu adevărat! Capitala a ajuns pe mâinile unor falşi salvatori şi toate proiectele majore sunt blocate! Oraşul s-a degradat şi mai mult în aceşti peste doi ani în care actuala conducere s-a preocupat doar de lucruri mărunte şi răfuieli politice fără sfârşit. Este nevoie de o echipă serioasă, pregătită să reia toate proiectele blocate şi pentru care singurii vinovaţi sunt Nicuşor Dan, USR Bucureşti şi PNL Bucureşti. Doar primarii şi consilierii social-democraţi înţeleg ce înseamnă administrarea acestui oraş şi pot relua investiţiile în spitale şi şcoli, pot redeschide şantierele şi sunt în stare să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea serviciilor publice”, a scris Gabriela Firea, joi pe Facebook.
 
Ea a mai spus că, împreună cu parlamentarii, consilierii generali social-democraţi şi liderii organizaţiilor de sector din Bucureşti, a analizat situaţia în care se află proiectele începute de PSD în Bucureşti.
 
„Majoritatea obiectivelor de investiţii pe care le-am început sunt blocate! Tragic este că Bucureştiul a avut în aceşti doi ani mai mulţi bani la dispoziţie şi tot ce am auzit au fost minciuni despre “greaua moştenire” şi datorii închipuite. În plus, e dramatic faptul că proiecte majore pentru oameni riscă să piardă finanţări nerambursabile importante. Echipa social-democrată din Bucureşti este pregătită să repare tot răul făcut, chiar dacă nu va fi o muncă uşoară”, a completat Firea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.