Eurodeputatul Victor Negrescu a discutat, marţi la Strasbourg, cu comisarul european pentru Energie Kadri Simson despre criza preţurilor la energie şi măsurile posibile pentru protejarea consumatorilor. Eurodeputatul a prezentat situaţia din România şi a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru a gestiona situaţia, în contextul impactului preţurilor la energiei asupra bunurilor de consum şi inflaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am discutat cu Comisarul European pentru Energie, doamna Kadri Simson, despre criza preţurilor la energie din România şi soluţiile propuse pentru protejarea populaţiei şi a companiilor afectate de actualul context. Reprezentantul Comisiei Europene mi-a prezentat în amănunt planurile executivului european în identificarea şi contractarea unor noi resurse de energie care vor conduce, în cel mai scurt timp, la scăderea preţurilor pe bursele europene, dar şi tipurile de mecanisme de sprijin şi soluţii pe care le are România la dispoziţie pentru a face faţă situaţiei. Printre acestea se numără reglementarea, ajutoarele de stat şi fondurile europene. Comisia Europeană a făcut, încă din toamna anului trecut, recomandări clare pe care fostul guvern trebuia să le adopte şi a propus statelor membre diverse măsuri pentru a scădea preţurile la gaz şi la energie.” a declarat europarlamentarul social-democrat, Victor Negrescu, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

După întâlnire, comisarul Kadri Simson, a ţinut să transmită faptul că executivul european este preocupat de situaţia preţurilor la energie şi situaţia din România. Într-o postare pe Twitter aceasta a subliniat că „am avut o întâlnire bună cu europarlamentarul Victor Negrescu (...). O discuţie bună despre preţurile ridicate la energie şi cum putem să-i protejăm pe consumatori”

În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali europeni au discutat şi despre modul în care Uniunea Europeană va gestiona situaţia din Ucraina din punct de vedere al resurselor energetice, europarlamentarul român propunând soluţii concrete ce pot fi incluse în bugetul european pentru sprijinirea celor afectaţi de criza preţurilor la energie sau eventuale perturbări ale pieţei, generate de tensiunile din regiune.

„Am discutat, de asemenea, despre posibilul impact al tensiunilor din Ucraina asupra pieţei energiei şi despre demersurile făcute de Comisia Europeană pentru a proteja consumatorii europeni. Există riscuri pentru care trebuie să ne pregătim. România trebuie să devină mai activă în plan european, pe zona de energie, pentru a putea utiliza mecanismele existente şi pentru a-şi corela politicile naţionale cu cele europene care, în majoritatea statelor membre, au condus la stabilizarea preţurilor la energie. Am identificat împreună câteva propuneri concrete pe care le voi promova prin activitatea mea din Comisia pentru Bugete a Parlamentului European pentru a proteja consumatorii vulnerabili şi dezvolta mecanisme de suport la nivel european pentru cei afectaţi de criza energiei” a concluzionat Victor Negrescu, potrivit sursei citate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.