Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă (the Greens/EFA) s-a aflat săptămâna aceasta într-o delegaţie în pădurile din România, organizată de Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European, acesta afirmând, în urma verificărilor, că furtul de lemn din România este semnificativ. El arată că Comisarul European pentru Mediu, Virginijus Sinkevičius, are deja pe masă decizia privind procedura de infringement în cazul defrişărilor ilegale din România şi că este în interesul nostru să oprim furturile ca să nu avem infringement, adică amenzi uriaşe de la Comisia Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Împreună cu alţi 7 eurodeputaţi, Nicu Ştefănuţă, singurul membru al Comisiei pentru Mediu din delegaţie, a vizitat pădurile din Făgăraş şi Suceava. Scopul misiunii a fost acela de a arăta impactul defrişărilor ilegale din România şi a găsi soluţii pentru oprirea acestora, afirmă europarlamentarul într-un comunicat oficial. Eurodeputatul sibian a transmis mai multe concluzii, după vizita în pădurile din România. El afirmă că ”cifrele comunicate de către autorităţi nu sunt credibile”.

“La Suceava ni s-a spus că abia 0.15% din materialul lemnos este recoltat ilegal. Ori asta nu este posibil. Chiar Poliţia spune că doar pe partea de transport se constată că 3% din materialul lemnos este ilegal. ONG-urile spun că până la 80% din acesta este tăiat ilegal. Institutul pentru Cercetări Silvice dă o cifră de 50%. Mai mult, abuzurile, violenţa asupra activiştilor de mediu nu s-ar justifica dacă cifrele furtului ilegal de lemne ar fi atât de mic” a declarat Nicu Ştefănuţă.

El mai afirmă că ”România are o nouă procedură de infringement”.

”Comisarul European pentru Mediu, Virginijus Sinkevičius, are deja pe masă decizia privind procedura de infringement în cazul defrişărilor ilegale din România. Este în interesul nostru să oprim furturile ca să nu avem infringement, adică amenzi uriaşe de la Comisia Europeană”, adaugă eurodeputatul. Ştefănuţă precizează că, atunci când vine vorba de tăierile ilegale de păduri, nu doar cantitatea este importantă, ci şi calitatea. ”Dacă se taie lemn valoros dintr-o pădure virgină, dintr-o pădure seculară, nu e acelaşi lucru ca şi când tai dintr-o pădure veche, de câţiva ani, de câteva decenii. Este mult mai grav pentru ecosisteme, solul nu se mai reface, pădurea nu mai are funcţia de captare a dioxidului de carbon” spune Nicu Ştefănuţă.

El mai menţionează că România are o mare oportunitate să câştige din biodiversitate. ”37% din bugetul UE e legat de mediu, iar 7% e legat de biodiversitate. Noi, dincolo de <>, suntem grădina lui Noe – avem de toate, avem o bogăţie extraordinară, avem nenumărate specii de animale şi plante. Europarlamentarii au fost impresionaţi de această frumuseţe. Deci banii europeni sunt legaţi direct de capacitatea noastră de a-i lua” încheie europarlamentarul sibian. Delegaţia Parlamentului European a fost formată din europarlamentarii Nicu Ştefănuţă, Vlad Gheorghe, Cristian Terheş, Lorant Vincze, Yana Toom, Alexander Bernhuber, Maite Pagazaurtundua şi Andrey Slabakov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.