Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunţă, miercuri seară, că a primit vizita unei delegaţii a Parlamentului European, care a apreciat că municipiul pe care-l conduce este model de bună practică la nivel european în absorbţia fondurilor europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Întâlnire cu dl Younous Omarjee, Preşedintele Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European şi membri ai Comisiei REGI. Alături de delegaţia Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) din Parlamentul European condusă de Preşedintele Younous Omarjee am vizitat obiective importante din municipiul nostru realizate şi în derulare cu fonduri europene”, anunţă, miercuri seară, priamrul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Acesta anunţă că a discutat atât probleme legate de implementarea actuală a finanţărilor europene, cât şi despre viitorul politicii de coeziune.

”Membrii Parlamentului European au fost interesaţi de diverse aspecte referitoare la modul de implementare la Cluj a proiectelor europene şi modele de bună practică din oraşul nostru. Am prezentat proiecte realizate având la bază politica de coeziune a U.E. şi iniţiativele noastre în domenii precum regenerare urbană, inovare, educaţie, dimensiune verde, infrastructură, transport public şi mobilitate, eficienţă şi renovare energetică ş.a”, a mai transmis primarul.

Potrivit lui Boc, ”concluziile vizitei, analiza situaţiei din teren, discuţiile despre provocările actuale şi nevoile viitoare vor fi folositoare în ceea ce priveşte implementarea bugetului aferent politicii de coeziune din exerciţiul bugetar 2021-2027 şi pentru pregătirea viitorului politicii de coeziune post 2027”.

Din delegaţia PE prezentă la Cluj au făcut parte:

- Younous Omarjee (GUE/NGL, Franţa)

- Daniel Buda (EPP, România)

- Corina Creţu (S&D, România)

- Mircea-Gheorghe Hava (EPP, România)

- Krzysztof Hetman (EPP, Polonia)

- Dan Motreanu (EPP, România)

- Andrey Novakov (EPP, Bulgaria)

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.