DRONĂ EXPLODATĂ LA CONSTANŢA - Preşedintele Nicuşor Dan: A existat informaţia că această dronă va exploda / Dacă sunt altele, ele sunt localizate, nu vor mai ajunge până la ţărm

DRONĂ EXPLODATĂ LA CONSTANŢA - Preşedintele Nicuşor Dan: A existat informaţia că această dronă va exploda / Dacă sunt altele, ele sunt localizate, nu vor mai ajunge până la ţărm

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, în Muntenegru, vineri, că a existat informaţia că drona care a ajuns în Portul Constanţa va exploda, el precizând că, dacă sunt altele, ele sunt localizate şi nu vor mai ajunge până la ţărm.

Preşedintele a afirmat că are informaţii cu un anumit grad de certitudine, dar nu vrea să le facă publice, deocamdată.

”Am primit toate informările, şi încă câteva cu un anumit grad de certitudine, dar nu vreau să le fac publice. Probabil că după-amiază, când ne vedem, o să avem informaţiile complete. Ce e important este că a existat informaţia că această dronă va exploda şi că toate persoanele au reuşit să se protejeze”, a spus el.

Întrebat dacă ar mai putea exploda şi altele, Nicuşor Dan a răspuns: ”Dacă sunt altele, ele sunt localizate, ele nu vor mai ajunge până la ţărm”.

Preşedintele a spus că este o probabilitate, legat de posibila prezenţă a altor drone în zonă, el arătând că nu o să dea un răspuns. 

Nicuşor Dan a confirmat şi că se află în contact cu autorităţile din Ucraina, în urma acestui incident.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră