uroparlamentarul USR PLUS Dragoş Tudorache a declarat joi că ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu ar trebui să prezinte coaliţiei de guvernare planurile pe care le are cu privire la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Deciziile care ţin de sănătatea morală, de etica socială, de agenda anticorupţie pe care actuala coaliţie guvernamentală şi le-a asumat la formarea ei şi la preluarea mandatului guvernamental nu pot fi luate de un ministru după cum crede el de cuviinţă. Este o regulă de la care este inacceptabil să ne abatem, mai ales că orice decizie unilaterală, nediscutată între parteneri, este o greşeală care va afecta întreaga coaliţie şi va ridica suspiciuni în privinţa unor agende ascunse. Mă refer direct la ceea ce a făcut ministrul Sorin Cîmpeanu în legătură cu Regulamentul de funcţionare al CNATDCU şi Metodologia de soluţionare a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat”, a scris Dragoş Tuddorache, joi pe Facebook. 
 
Eurodeputatul USR PLUS mai spune că este funcţională coaliţia de guvernar iar acest lucru „presupune colaborare şi solidaritate”.
 
„Domnul ministru vine cu o moştenire problematică în care a primit de-a lungul timpului multe acuze că ar fi fost mai degrabă de partea plagiatorilor, nu de partea adevărului şi a eticii. Dacă am trecut peste astfel de acuze publice nu înseamnă că suntem dispuşi să girăm acţiuni viitoare care ne implică în mod direct, aşa că îl invit pe domnul ministru Cîmpeanu să prezinte coaliţiei de guvernare care îi sunt planurile în privinţa CNATDCU şi a metodologiei aferente. Plagiatele au fost o sursă de degradare morală a societăţii şi au creat o imagine a unei ţări în care furtul se poate legifera şi este cauţionabil etic şi moral. Sorin Cîmpeanu trebuie să înţeleagă realitatea aşa cum este ea, să îşi accepte datoriile de membru al unui guvern de coaliţie şi să nu ia decizii în chestiuni atât de delicate fără consultarea partenerilor. În ceea ce ne priveşte, nu vom susţine niciun fel de măsură fără a avea explicaţii şi fundamentări detaliate şi explicate până la ultima virgulă. Nu ştim la acest moment care este atitudinea PNL faţă de propunerile ministrului Educaţiei, dar pare că partenerii noştri sunt la fel de surprinşi ca noi”, a completat Tudorache. 

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat miercuri că a făcut o serie de propuneri care au fost agreate de către conducerea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, printre care se numără şi faptul că studenţii ar putea fi prezenţi cu titlul de observator în şedinţele CNATDCU. 

„Avem o hotărâre de Guvern de organizare a Ministerului Educaţiei. În această Hotărâre de Guvern se precizează existenţa unui serviciu secretariat CNATDCU. Este un serviciu care are datoria să susţină Consiliul general CNATDCU în corectitudinea, legalitatea şi celeritatea deciziilor adoptate la nivelul acestui Consiliu consultativ al Ministerului Educaţiei. Am făcut o serie de propuneri care au fost agreate, cu o singură excepţie. Un singur lucru nu a fost pus în discuţie de către conducerea CNATDCU. Aceste propuneri vizează patru principii. În primul rând, principiul legalităţii, cred că este un principiu care nu poate fi contestat de către nimeni. Este vorba despre al doilea principiu - principiul transparenţei. La acest al doilea principiu avem, faţă de modificările de regulament agreate împreună cu conducerea CNATDCU, un lucru suplimentar - posibilitatea prezenţei cu titlul de observator a unui reprezentant al studenţilor la şedinţele CNATDCU. Cel de-al treilea principiu este principiul bunei administrări. Vizează în mod deosebit respectarea procedurilor”, a explicat Cimpeanu, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern. 

Alt principiu ar fi cel al asumării răspunderii şi de respectarea condiţiilor de etică la toate nivelurile CNATDCU, a adăugat ministrul Educaţiei.

„Al patrulea principiu este acela al asumării răspunderii. Orice decizie trebuie să fie asumată. Este vorba, de asemenea, de respectarea condiţiilor de etică la toate nivelurile de decizie, inclusiv la nivelul Consiliului general CNATDCU. Este vorba despre situaţii care nu erau acoperite legal. Spre exemplu, un membru CNATDCU care a fost trimis în instanţă pentru abateri de la etică nu a putut fi revocat pentru că nu exista bază legală pentru revocarea acestui membru. Deci, iată, toată lumea trebuie să respecte principiile eticii”, a explicat Cîmpeanu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.