Europarlamentarul Dragoş Tudorache, care a demisionat recent din USR pentru a înfiinţa noua formaţiune REPER, a afirmat joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că dacă şi-ar fi dorit confort sau asigurarea unor poziţii actuale sau viitoare le era cel mai simplu să rămână în USR şi să negocieze. El a menţionat că noua partid nu rupe nimic de la USR, iar USR are traseul său şi ar face bine să încerce să şi-l consolideze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Dacă ne-am fi dorit confort sau asigurarea unor poziţii actuale sau viitoare ne era cel mai simplu să rămânem în USR şi să negociem. Asta era ceea ce aşteptau colegii noştri”, a precizat Pîslaru. El a menţionat că cei care au părăsit USR, în loc să negocieze mandate sau să meargă la alt partid, au ales ce e greu în politică, şi anume să faci un proiect de la zero. ”Nu am umblat după avantaje şi confort. Este alegerea dumnealor cum doresc să se poziţioneze. Pentru noi nu este important să discutăm despre USR, noi vom vorbi despre REPER şi ce dorim să facem, cu cine”, a explicat el. Despre acuzaţiile că, prin această ruptură, au îngropat dreapta, Dragoş Tudorache a precizat că ”potenţialul politic în această zonă centristă liberală este un potenţial mult mai mare decât reuşeşte în acest moment USR să capteze”. ”Deci noi nu rupem nimic de la USR, USR are traseul său, ar face bine să încerce să şi-l consolideze. Zona politică pe care noi o vom atinge este complementară. Dacă ne vom face treaba, vom face mai bine dreptei româneşti”, a spus el. Tudorache a menţionat că noua formaţiune vizează electoratul dezamăgit, care nu s-a mai activat politic în ultimii doi trei ani. ”Avem o datorie să ajungem la ei, să încercăm să îi aducem din nou în zona de activism politic”, a precizat el.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.