Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri, la Parlament, că parlamentarii social-democraţi au fost prezenţi la şedinţa de plen, dar nu au votat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu deoarece nu au vrut să legitimizeze „acest demers politicianist” care nu mai avea obiect.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„A fost o moţiune care a rămas fără obiect între timp, eu mă aşteptam să o retragă, aşa era înţelept din partea lor, ăsta a fost şi motivul pentru care parlamentarii PSD au fost prezenţi dar nu au vrut să voteze. (...)  Sper ca Guvernul, de astăzi, să fie lăsat să lucreze, au o grămadă de măsuri de implementat, acum ninge din nou, deci au deja comandamentele care se ocupă de acest lucru, sunt celelalte 12 măsuri pe care trebuie să le implementeze până la sfârşitul trimestrului şi alte probleme curente care apar în fiecare zi”, a afirmat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că social-democraţii nu au vrut să legitimizeze „acest demers politicianist” care nu mai avea obiect.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

„Am discutat cu colegii mei zilele astea şi majoritatea mi-au spus că nu vor să legitimieze acest demers politicianist care practic nu mai are obiect. Nu am fost de acord să iasă din sală, că nu era corect, dar şi UDMR a procedat la fel motivând în alt fel. Eu zic că nu are rost să mai discutăm despre asta nu şi-au adus nici măcar toţi parlamentarii lor să voteze. Colegii au vorbit cu parlamentari din cele două partide şi unu spunea că ar fi vrut să-şi retragă semnătura că această moţiune nu mai are obiect care a fost depusă într-un context, context care s-a schimbat”, a conchis preşedintele PSD. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.