Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat, joi, la mitingul de la Iaşi, că primarilor, consilierilor, preşedinţilor de consilii judeţene din partea PSD nu le-a fost uşor de când formaţiunea se află la guvernare, întrucât ”sistemul” a declanşat împotriva lor ”o sinistră operaţiune de exterminare politică”. ”PSD le-a stat în gât imediat după victoriile devastatoare din anul 2016”, a spus Dragnea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ştiu că nu v-a fost uşor în aceşti doi ani şi patru luni de când suntem la guvernare. Ştiu ce păţiţi fiecare dintre voi primari, consilieri locali, preşedinţii de consilii judeţene, parlamentarii, membrii PSD, sistemul a declanşat împotriva noastră, a tuturor, o sinistră operaţiune de exterminare politică, ăsta este cuvântul şi nu am de gând să-l iau înapoi. PSD le-a stat în gât imediat după victoriile devastatoare din anul 2016. Au încercat să ne rupă, au încercat să ne dezbine, au încercat să ne intimideze, să ne facă dosare, să ne aresteze. În cazul meu aproape că au reuşit şi nu încetează, dar o să răspund unor oameni cu care am vorbit când am venit spre scenă: Nu, dragii mei, nu am de gând să renunţ, nu am de gând să dau înapoi, vreau să mergem aşa cum am hotărât până la capăt cu toate aceste victorii”, a spus Liviu Dragnea, joi, la mitingul PSD de la Iaşi.

Acesta a afirmat că adversarii politici ai social-democraţilor fac asta pentru că PSD este ”un partid prea mare pentru planurile pe care ei le au cu această ţară”.

”Democraţia curată, democraţia adevărată nu le permite să se joace cu guvernele aşa cum vor. Câtă vreme noi suntem mari, îi încurcăm. D-aia au încercat şi încearcă mereu să ne facă mici pentru că vor să fărmiţeze toate partidele din România, în special partidele mari”, a mai spus Dragnea.

Acesta afirmat că PSD are succes în guvernare.

”Noi suntem cei care punem ţăra în ordine, noi suntem cei care guvernăm pentru români, aducem creştere, aducem bani în economie, aducem mai mulţi bani în buzunarele românilor şi mărim veniturile. Câtă vreme noi avem succes în guvernare ei nu au şanse să ne bată democratic şi de asta se folosesc de procurori, de ofiţeri, de dosare, înscenări şi de campanii mizerabile de presă. Provoacă dezbinare, provoacă ură, provoacă violenţă. Dar vă întreb şi întreb şi pe ceilalţi români care ne privesc, ce rămâne la capătul acestui război pe care ei l-au pornit şi pe care şi-l doresc? PSD care face, Iohannis care stă. PSD care guvernează, opoziţia care frânează. PSD care dezvoltă ţara şi Iohannis care o blochează. PSD care eliberează justiţia din ghearele politicului şi ale serviciilor secrete şi Iohannis care se chinuie să o ţină continuare captivă. PSD care măreşte pensii şi salarii şi Iohannis  care îi insultă pe români. PSD care oferă linişte şi Iohannis care vrea conflicte de stradă. PSD care a oferit şi oferă mereu siguranţă şi Iohannis care vrea instabilitate. PSD care vrea pacea şi Iohannis care vrea cu orice preţ război. Un PSD care oferă şi un Iohannis şi cu ai lui care se pregătesc să le ia totul înapoi. Asta rămâne după acest război şi vreau să fiţi mândri de ceea ce am realizat în aceşti doi ani şi jumătate la guvernare”, a mai declarat Dragnea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.