Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat vineri, la Reşiţa, că a văzut câteva ieşiri ale lui Daniel Constantin care era „puţin supărat”, dar susţinerea Guvernului Grindeanu nu va fi afectată, în condiţiile în care PSD şi ALDE rămân nişte partide „stabile şi serioase”, iar în Parlament există o majoritate sănătoasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am văzut câteva ieşiri ale domnului Daniel Constantin care era puţin supărat din câte am înţeles eu şi domnul Tăriceanu. Dar, vă pot spune că susţinerea Guvernului nu va fi afectată. Guvernul va avea în continuare o susţinere serioasă în Parlament, chiar dacă unii şi de la noi şi de la ALDE se mai supără, dar cele două partide rămân stabile, serioase şi avem o majoritate sănătoasă în Parlament care va susţine Guvernul şi măsurile guvernamentale”, a declarat Liviu Dragnea. 

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat, marţi, la Sibiu, că ”există o situaţie oarecum tensionată în ALDE”, care porneşte de la modul în care ar trebui organizate alegerile în partid, dar susţine că ”nu va exista niciun fel de vulnerabilitate şi vulnerabilizare a coaliţiei majoritare”, care este ”solidă”.

”Nu am ascuns lucrul acesta: există o situaţie oarecum tensionată în interiorul ALDE, dar lucrul cel mai important pentru toată ţara  - şi pentru clasa politică şi pentru societate  - este acela că nu va exista niciun fel de vulnerabilitate şi vulnerabilizare a coaliţiei majoritare. Guvernul are toată susţinerea PSD şi ALDE. Există şi alte grupuri care susţin această guvernare şi, indiferent de discuţiile pe care le avem în ALDE, am dat toate asigurările că nu va exista niciun fel de retragere a sprijinului. Coaliţia este solidă în acest moment. Ceea ce se va întâmpla în ALDE vom vedea la momentul respectiv”, a declarat Daniel Constantin, răspunzând unei întrebări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.