Lideul PSD, Liviu Dragnea, a comentat, miercuri, informaţiile privind implicarea Cambridge Analytica în campania PSD pentru alegerile parlamentare din 2016, el afirmând: "Nici vorbă, ar fi culmea".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În PSD? Nici vorbă. Ar fi chiar culmea. Eu am înţeles că în altă parte s-a implicat", a declarat Dragnea, la ieşirea de la instanţa supremă, întrebat de jurnalişti despre implicarea Cambridge Analytica în campania electorală a PSD din 2016.
 
Un consultant britanic, Rupert Wolfe Murray, susţine că a fost abordat de Cambridge Analytica înaintea alegerilor parlamentare din România, din 2016, pentru a lucra pentru Partidul Social Democrat, scrie abcnews.

Conform sursei citate, Rupert Wolfe Murray a declarat miercuri pentru AP că Mark Turnbull, reprezentant al Cambridge Analytica, l-a contactat în august 2016.

El a invocat un e-mail în care Turnbull explica că două persoane ar urma să fie incluse în echipa de campanie, pentru a oferi consiliere pe teme de strategie şi asistenţă în timpul campaniei, pentru următoarele două - trei luni.

Wolfe Murray a susţinut că a respuns oferta, pentru că el nu lucrează pentru partide politice.

Rupert Wolfe-Murray este jurnalist şi regizor de documentare. El a scris pentru Dilema Veche şi a locuit o vreme în România.

Societatea de analiză a datelor Cambridge Analytica se află în centrul unui scandal, fiind acuzată că a cules informaţii private de la peste 50 de milioane de utilizatori Facebook fără acordul acestora, cu scopul de a dezvolta tehnici de susţinere în campania prezidenţială din 2016 a lui Donald Trump.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.