Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri, la Parlament, că a discutat cu premierul Mihai Tudose despre unele măsuri din programul de guvernare, precum impozitul pe cifra de afaceri şi taxa de solidaritate, iar prim-ministrul le-a privit „cu foarte multă grijă”, existând posibilitatea ca acestea să nu mai fie aplicate, dacă se constată că vor crea defecţiuni într-o anumită parte a economiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Şi premierul Tudose, şi eu am spus chiar în ziua votului de învestitură – există preocupări din punct de vedere al majorităţii parlamentare, al Guvernului ca toate companiile care lucrează în România să plătească impozitele cinstit şi la nivelul prognozat. Asta nu înseamnă că cele 2-3 posibile măsuri nu pot fi discutate, dar nu va fi nicio măsură aplicată abrupt decât după ce se vor face analize şi simulări în detaliu”, a afirmat Liviu Dragnea, întrebat despre impozitul pe cifra de afaceri.

Liderul PSD a ţinut să precizeze că, „dacă printr-o măsură care ar avea în vedere scoaterea la lumină a unor posibile transferuri de profit, firmele care acţionează corect ar fi afectate, acea măsură nu se va adopta”.

„Am avut o discuţie aplicată cu Tudose, nu a spus decât ce a spus în ziua de învestitură, ce am spus şi eu – nu cu scepticism în ce priveşte acele măsuri, ci cu foarte mare grijă, dacă ele îşi ating scopul. Dacă îşi ating scopul, dar creează defecţiuni în altă parte a economiei, acele măsuri nu vor fi aplicate”, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Referitor la o posibilă dispută între el şi Călin Popescu Tăriceanu pe tema impozitului pe cifra de afaceri, Liviu Dragnea a spus că lucrurile s-au lămurit, comunicarea din ultimele zile nefiind foarte bună.

"Am discutat cu Tăriceanu, în detaliu, punctele de vedere sunt aceleaşi. Comunicarea noastră publică nu a fost foarte bună joi, a fost o zi foarte agitată, dar lucrurile s-au lămurit”, a dat asigurări preşedintele PSD.

Liviu Dragnea a mai declarat că va fi făcută o analiză şi cu privire la aplicabilitatea taxei de solidaritate. „Alianţa nu scârţâie. Şi cu taxa de solidaritate va fi făcută o analiză, o simulare, dacă efectul gândit pozitiv în urma aplicării acestei măsuri nu se justifică, nu va fi aplicată”, a completat liderul PSD.

Întrebat în acest context dacă programul de guvernare votat săptămâna trecută în Parlament nu va fi respectat, Liviu Dragnea a spus: „Îmi pare rău că aţi înţeles asta. Am spus foarte explicit că este o abordare corectă, sunte cinstiţi, deschişi, vom face analiză seriosă. Eu sper să găsim modalitatea prin care toată lumea cinstită să aibă de câştigat, inclusiv bugetul de stat. Dacă nu vom găsi această modalitate, nu vom aplica măsuri care să facă rău”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.